Poveste cu final fericit la Spitalul „Mavromati”: doi bebeluși născuți prematur au învins moartea

Pentru orice părinte, venirea pe lume a unui copil este cea mai mare fericire. Avem deja în faţă imaginea idilică a bebeluşului care pleacă din maternitate la sânul mamei, privit cu dragoste şi protecţie de tată. Din păcate, sunt foarte multe cazuri de copii care se nasc prematur. Pentru ei, viaţa este o luptă pentru supravieţuire. Jessica şi Luca sunt doi dintre bebeluşii care au învins moartea, potrivit Click.

Luca și Jessica au venit ”ținându-se de mână”

 

S-au născut la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani și împreună cântăreau la naștere 2.050 de grame, mai puțin decât un copil născut la termen și gata să cunoască lumea. Ei sunt Luca și Jessica. Cel mai fragil a fost Luca, plămânii lui nu se descurcau singuri, iar mama era devastată.

Era singura sarcină pe care reușise să o ducă până la 29 de săptămâni. Băieţelul a fost salvat de un aparat de ventilație.

„Poate să pară ceva meschin să spui că viața unui copil, viața unui nou-născut pe care o mamă l-a așteptat toată viața și care s-a născut mai devreme, depinde de maternitatea în care se naște. Când trebuie să spui : «Ne pare rău, dacă s-ar fi născut în altă parte, copilul dumneavoastră ar fi trăit», pare ceva de neconceput și totuși, viața nou-născuților depinde de cât de dotată este maternitate unde vin pe lume”

, a povestit medicul Carmen Zaboloteanu, șeful secției de Neonatologie de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, unde Luca și Jessica au venit pe lume „parcă ținându-se de mână”.

După 60 de zile de luptă și de stat în incubatoare, cei doi frați au fost externați și medicul încă are în fața ochilor acea imagine în care copiii, fragili cât o vază cu flori, luptau împreună pentru viață.

Aparatele care au salvat viaţa celor micuţi au fost donate de Organizaţia Salvaţi Copiii, în cadrul programului de combatere a mortalității infantile.

La nivel mondial, 1 din 10 copii se naște prematur. În România, anual, s-au înregistrat 18.000 de nașteri premature, arată statisticile asociaţiaprematurilor.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

10 ani de Tridex Sport Arena sărbătoriți cu un turneu caritabil! - FOTO, VIDEO

astăzi, 14:30

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de Tridex Sport Arena, complexul sportiv din Botoșani organizează, în perioada 15-17 mai 2026, un turneu caritabil de tenis simplu/dublu, la care sunt invit...

VIDEO - Accident între un autoturism și un autobuz, trei botoșăneni răniți, doi dintre ei sunt adolescenți!

astăzi, 13:46

Accidentul rutier a avut loc joi, în localitatea Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa. Cei trei răniţi sunt şoferul autoturismului şi doi adolescenţi de 16 ani, pasageri în acelaş...

Polițiștii locali au luat la verificat comercianții din Piața Mică, ce nereguli au fost constatate!

astăzi, 12:47

Polițiștii locali au desfășurat activități de control în Piața Viilor din municipiul Botoșani. Au controlat deținerea și valabilitatea atestatului de producător/carnetului de comercia...

-->