Tânăr din Botoșani arestat, după ce ar fi țepuit un bihorean. A aproape 100.000 de lei pentru 40 de telefoane de ultimă generație, dar a tranzacționat o cutie cu vechituri

Marți, 11 februarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au efectuat cercetări față de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv înșelăciune.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că pe 27 iulie 2018, în jurul orei 19:45, acesta se afla pe strada Calea Borșului din Oradea, în parcarea unui magazin, într-un autoturism, împreună cu un bărbat de 27 de ani, din localitatea bihoreană Sântion. Cel din urmă intenționa să cumpere de la acesta 40 de telefoane mobile de ultimă generație. După ce ar fi primit de la bihorean suma negociată, respectiv 97.800 de lei, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi solicitat să coboare din autoturism.

 

La scurt timp după ce a coborât din autoturismul în care se afla bărbatul de 29 de ani din Botoșani, bihoreanul a verificat conținutul cutiilor, constatând că în acestea se aflau diverse baterii de telefoane mobile folosite, telefoane mobile vechi și alte accesorii.

În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bărbatul de 29 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Miercuri, 12 februarie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și înșelăciune.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a ceui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

Tuesday, 13 October 2026

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

Tuesday, 13 October 2026

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

Tuesday, 13 October 2026

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...