Razie a polițiștilor în municipiile Botoșani și Dorohoi, amenzi pentru țigări de contrabandă de peste jumătate de miliard de lei vechi

Joi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Poliţiei Municipiului Botoşani, în colaborare cu specialişti din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit, în special cu produse alimentare, în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente acestora, din municipiile Botoşani şi Dorohoi.

Cu ocazia acţiunii, au fost verificaţi 28 de agenţi economici, iar în urma neregulilor constatate s-au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 52.000 de lei.

 

De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri şi numerar în valoare de totală de peste 2.700 de lei.

De exemplu, cu ocazia controlului a fost depistată o femeie de 54 de ani, din municipiul Botoşani, angajată a unei unităţi economice, care deţinea în vederea comercializării cantitatea de 13 pachete de ţigarete de provenienţă duty-free, pentru care nu avea documente justificative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar cantitatea de ţigarete a fost supusă confiscării.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

astăzi, 18:02

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

astăzi, 17:31

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Fiul lui Tudorel Toader a fost reținut într-un dosar de viol! Reacția fostului ministru al Justiției: "Este un atac la adresa mea!"

astăzi, 17:18

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Procurorii cer arest...