O poveste emoționantă: Copilul cu minte sclipitoare din Botoșani, respins pentru că are ”sindromul genialităţii”

O poveste emoționantă: Copilul cu minte sclipitoare din Botoșani, respins pentru că are ”sindromul genialităţii”

O poveste emoționantă despre un copil din Botoșani a fost publicată la finele acestei săptămâni de către colegii noștri de la Observator.TV.

Jurnaliștii vorbesc despre Tony Mihailov, în vârstă de 13 ani, un copilul cu minte sclipitoare din Botoșani, respins de societate tocmai pentru că are ”sindromul genialităţii”.

Ştie pe de rost toate frecvenţele posturilor de radio din România, toate zilele de naştere ale prezentatorilor tv şi ale fotbaliştilor de la FCSB. Are o memorie sclipitoare şi o inteligenţă peste medie. Cu toate acestea, Tony, e considerat un "copil defect". Pentru că are sindromul genialităţii, care i-ar fi atins şi pe Mozart, şi pe Einstein, şi pe Hawking. Dar la noi, în această lume strâmbă, plină de prejudecăţi şi discriminare, pe Tony toată lumea l-a respins. El vrea să fie prezentator tv. Şi până când va veni aici, să îi predau locul la acest pupitru, vă spun că povestea acestui băieţel este în primul rând pentru noi un motiv să spunem Ajut Eu.

”Mă numesc Tony Mihailov și am 13 ani. Sunt un băiat politicos, iubitor, cuminte și ascultător”. Prezentarea ar putea continua, la fel, şi în engleză, şi în cine ştie ce alte limbi străine o fi reuşit Tony să mai înveţe de când am terminat noi filmarea şi până azi.

TONY MIHAILOV, elev: Îmi place să cânt, să dansez și să mă joc pe calculator. La școală scriu, învăț și primesc note bune și acum mă simt foarte bine.

Se simte foarte bine când o are pe mama alături şi când e înconjurat de oameni care il tratează ca pe un copil normal. Ceva ce Tony încearcă să dovedească, în fiecare zi, de 13 ani, de când a venit pe aceasta lume.

TONY MIHAILOV, elev: Eu sunt mai diferit.

MIA MIHAILOV, mama lui Tony: De mic ne-am dat seama ceva că ar avea o problemă, deoarece nu vorbea. Am crezut că poate o să-și dea drumul. Tot credeam că o să-și revină. Văzându-l că memorează, scrie, am crezut că nu o să fie vreo problemă. Problema am descoperit-o abia atunci când a trebuit să-l înscriu la grădiniță si nu a fost primit. L-am dus într-o zi o oră, am fost chemată, bineînțeles, că nu putea să-l stăpânească.

Tony avea ADHD și sindrom asperger. O formă de autism despre care se spune că e, de fapt, o formă de exprimare a genialităţii. Era mereu agitat, greu de stăpânit, dar avea o inteligenţă sclipitoare şi o memorie incredibilă a cifrelor. Reţinea fără niciun efort zilele de naştere ale oamenilor pe care îi admira foarte mult.

TONY MIHAILOV, elev: Îmi place Mihai Morar, care s-a născut miercuri, 14 octombrie 1981 la Baia Mare și Daniel Buzdugan, născut luni, 23 septembrie 1974, la Iași.

Şi reproducea, dintr-o suflare, toate frecvenţele posturilor de radio din România.

TONY MIHAILOV, elev: București 89 FM, Slobozia 93,9 FM, Călărași 94,3, Constanța 107,5. Eforie Nord 100,6 FM. Galați 94,8. Tulcea 101,8. Topolog 95,8 FM. Focșani 89,4. Bacău 92,5. Comănești 90,3. Botoșani 93,1.

Vă rugăm să ne credeţi pe cuvânt că ni le-a spus pe toate, fără greşeală. Mama nu a acceptat să îl trateze altfel decât ca pe un copil genial. Şi a luptat din răsputeri ca băiatul să fie acceptat într-o şcoală de masă. Deşi au fost multe bariere, deşi copiii din clasă îl priveau ca pe un ciudat.

MIA MIHAILOV, mama lui Tony: Am hotărât să angajez pe cineva să-l însoțească la școală și în clasa a treia am hotărât eu sa merg cu el. Tony nu stătea în bancă. Se ridica, se învârtea, vorbea continuu și, de aceea, nici doamna director nu l-a primit fără însoțitor. Încet-încet s-a obișnuit, Tony până să ajungă în clasa a 2-a nu a scris de mână. El scria doar la calculator. El nu a făcut bastonașe, nu a făcut liniuțe, a trecut direct la scris.

Părea că e în permanenţă grăbit să fie cu un pas înaintea tuturor.

Astazi, Tony e în clasa a 7-a. Are note mari dar nu prea are prieteni. În lipsa lor, joacă fotbal cu mama şi tot cu ea împărtăşeşte planurile lui de viitor.

TONY MIHAILOV, elev: Mi-aș dori sa fiu prezentator TV. Să prezint emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani! Răzvan Simion s-a născut pe data de 8 august 1980 și Dani Oțil pe 24 august 1980 într-o zi de duminică.

MIA MIHAILOV, mama lui Tony: Îi plăcea să se prezinte, el așa a învățat să vorbească, în fața oglinzii. Vorbea la microfon. Își scria pe calculator ce avea de prezentat și îi plăcea să se filmeze și să prezinte.

Aşa a început Tony să facă vloging. Dar dacă astrele vor decide că nu e totuşi pregătit pentru o carieră în televiziune, se antrenează, pe margine, şi pentru fotbal. Visează la ziua în care îşi va întâlni, pe teren, echipa favorită.

TONY MIHAILOV, elev: Eu sunt suporterul FCSB, patron este Gigi Becali, care s-a născut miercuri, 25 iunie 1958, la Brăila.

Copilul cu minte sclipitoare si memorie de elefant, considerat de multa lume un defect, privește optimist spre viitor, în ţara lui.

MIA MIHAILOV, mama lui Tony: Ne-am izbit de prea multe bariere și, în viitor, nu știu... Noi sperăm să fie mai bun. Dar în țara noastră nu cred!

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

astăzi, 20:13
30

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

astăzi, 19:43
131

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

astăzi, 19:17
80

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...