Lumina parohiei - Misiune şi filantropie în parohiile Chişcăreni şi Sat Nou

Într-o primă etapă, a fost ajutată o familie cu 5 copii căreia preotul paroh i-a dăruit o vacă pentru a asigura hrana zilnică, dar şi pentru ca familia respectivă să ajute la rândul ei cu lapte şi alte persoane nevoiaşe ale comunităţii. Următoarea etapă a activităţii a avut drept scop ajutorarea mai multor familii cu mobilă, electrocasnice şi haine.

În luna mai, credincioşii parohiilor „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Chişcăreni şi „Sfântul Apostol Andrei” Sat Nou din judeţul Botoşani au trăit alese momente de bucurie duhovnicească alături de părintele Vasile Viorel Florea, unde s-au derulat mai multe acte de milostenie unite într-un proiect misionar filantropic numit „Lumina parohiei”, activitate ce a avut drept scop principal ajutorarea familiilor binecuvântate de Dumnezeu cu mulţi prunci, cât şi a altor credincioşi cu posibilităţi materiale reduse.

 

Astfel, într-o primă etapă, a fost ajutată o familie cu 5 copii căreia preotul paroh i-a dăruit o vacă pentru a asigura hrana zilnică, dar şi pentru ca familia respectivă să ajute la rândul ei cu lapte şi alte persoane nevoiaşe ale comunităţii. Următoarea etapă a activităţii a avut drept scop ajutorarea mai multor familii cu mobilă, electrocasnice şi haine, iar pentru ca bucuria să fie deplină, în jurul datei de 1 iunie, se va merge într-un pelerinaj gratuit, unde mai mulţi copii proveniţi din familii nevoiaşe vor avea ocazia acestei bucurii duhovniceşti.

„Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate peste noi, cât şi pentru împlinirea acestei lucrări misionare care trebuie să fie asemenea luminii de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri» (Matei 5, 16). Faptele bune ale oamenilor sunt răspunsul la chemarea lui Dumnezeu ce se revarsă în conştiinţa fiecăruia de a fi milostiv, empatic şi sensibil la aproapele nostru, cât şi la nevoile acestuia. Rugăm pe Dumnezeu să ne înmulţească dragostea din inimi ca şi noi să fim lumină în lume, iar în viaţa de veci să petrecem întru lumina nesfârşită a Preasfintei Treimi”, a declarat pentru ziarullumina.ro părintele Viorel Florea, parohul comunităţii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 10 noiembrie 2026: Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Cuv. Mc. Visarion de la Lainici; Sf. Mc. Orest

astăzi, 07:00

Sfântul Cuvios Visarion s-a născut în comuna Secuieni, județul Bacău, în ziua de 28 mai 1884, iar la botez a primit numele tatălui său, Gheorghe. Iubind biserica, slujbele și m...

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...