Galerie foto: Raid al Rutierei în tot județul. Zeci de permise, certificate și plăcuțe de înmatriculare au zburat

Marți, polițiștii Serviciului Rutier Botoșani, împreună cu lucrătorii subunităților de profil au organizat pe rază întregului județ o acțiune cu efective mărite, având drept scop principal prevenirea accidentelor și ambuteiajelor rutiere, fluidizarea și controlul circulației.  
  
Printr-o prezența activă în trafic, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care circulă în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice, indentificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, combaterea indisciplinei pietonale, precum și impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor auto și pasagerilor de vehicule în ceea ce privește purtarea centurii de siguranță. 
  
Polițiștii rutieri au controlat 332 de vehicule și au aplicat 198 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 66.000 de lei.  
  
Dintre sancțiuni, 92 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 54 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 6 pentru folosirea telefonului mobil în timpul condusului. De asemenea, au fost sancționați și 13 pietoni pentru nerespectarea legislației rutiere. 
  
Totodată, au fost reținute 8 permise, retrase 5 certificate de înmatriculare și ridicate 5 seturi de plăcute de înmatriculare. 







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, șoferi! Restricții de circulație la Săveni pe 13 septembrie!

Friday, 12 September 2025

Asociația Arlechino Moldova, în parteneriat cu Secția de Cultură și Turism Ocnița (Republica Moldova) și cu sprijinul comunității locale, aduce la cunoștința publicului ...

Control al polițiștilor de imigrări la Dorohoi: verificări în domeniul hotelier și construcții! (Foto)

Friday, 12 September 2025

Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 11 septembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a străinilor, la trei societăți comerciale...

Jandarmeria Botoșani, mobilizată pentru manifestările publice din weekend!

Friday, 12 September 2025

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni, împreună cu partenerii instituționali, vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu participare...