FOTO: Două comune din județ puricate de polițiști și jandarmi

Marți, 7 aprilie a.c., în intervalul orar 11:00-14:00, poliţiştii din cadrul serviciilor de Ordine Publică şi Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 6 Pomârla şi Biroul Rutier din Dorohoi, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza comunelor Hilişeu Horia şi Cristineşti.

Acţiunea a urmărit respectarea interdicţiilor de circulaţie stabilite prin ordonanţele militare şi respectarea obligaţiilor de izolare a persoanelor faţă de care s-a dispus această măsură, în scopul prevenirii răspândirii COVID 19.

 

„Cu această ocazie au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu în cazul a  29 de persoane de pe raza celor două comune. De asemenea au fost legitimate 102 persoane, controlate 29 de autovehicule şi 4 unităţi economice, ocazie cu care s-au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei”, a rezumat Delia Neninșcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Totodată, pe parcursul desfăşurării activităţilor, au fost transmise mesaje şi recomandări preventive atât în mod direct cât şi prin difuzarea de mesaje audio.



 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu; Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei; Sf. Cuv. Nil Pustnicul

astăzi, 07:00

Sfântul Mucenic Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei. A luptat pentru Ortodoxie într-o vreme când aceasta era ameninţată de uniaţie. Î...

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...