Femeile din Botoșani bagă tot mai mulţi bărbaţi în spital

Doi tineri, de 18 şi 26 de ani, au ajuns duminică la Urgenţe după ce au încercat să îşi pună capăt zilelor în urma unor certuri în amor. Unul din ei a ameninţat că îşi dă foc, iar altul a încercat să îşi taie venele.

Primul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe un bărbat de 26 de ani. Acesta era ars pe mâini şi pe picioare, iar în momentul în care cadrele medicale au încercat să afle ce s-a întâmplat, au aflat că „vinovată” pentru gestul său, este prietena, care ameninţase că îl părăseşte.

 

Disperat să o convingă să se răzgândească, bărbatul s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc. Fie că a avut noroc, sau a ştiut cum să-şi aprindă hainele, acesta a scăpat mai bine decât se aşteptau medicii. „Pacientul a suferit arsuri pe aproximativ 5% din suprafaţa corpului. Din fericire au fost superficiale, pentru că focul a fost stins foarte repede”, a spus un asistent din cadrul UPU.

La scurt timp după el, un alt tânăr, de această dată de 18 ani, a ajuns la spital tot după o problemă în amor. Plin de sânge, acesta a fost adus de familie, după ce a încercat să îşi taie venele. Aflat şi într-o stare avansată de ebrietate, tânărul a fost tratat chiar de personalul din Urgenţe.

Acesta prezenta mai multe plăgi tăiate la nivelul antebraţului stâng, acestea fiindu-i pansate. Pentru mai mult efect, băiatul a vrut să îşi taie venele chiar în faţa fetei cu care s-a certat, însă aparent, fără rezultat, fata fiind decisă să îşi păstreze hotărârea.

Medicii spun că în continuare, cei care apelează la astfel de gesturi, preferă pastilele sau dacă recurg la metode ce pot părea mai violente, au grijă să îşi provoace cât mai puţin rău.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanca Raluca Turcan, nominalizată pentru portofoliul Ministerului Muncii în Guvernul Mureșan

Friday, 25 September 2026

PNL a transmis public, vineri, lista miniștrilor susținuți de partid pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Printre aceștia se numără Raluca Turcan, propusă pentru portofoliul de la Ministerul Mun...

Slujiri arhierești în parohiile din județul Botoșani, săptămâna viitoare!

Friday, 25 September 2026

Duminică, 27 septembrie – Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta L...

Botoșani, județul cu cele mai mici salarii din România!

Friday, 25 September 2026

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat date potrivit cărora câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8716 le...