Ministrul Fifor a dispus dublarea numărului de locuri pentru formarea medicilor militari

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a dispus dublarea numărului de locuri scoase la concurs pentru admiterea la Institutul Medico-Militar, în vederea formării medicilor militari.
 

Ministrul Fifor a dispus dublarea numărului de locuri pentru formarea medicilor militari

   Agerpres

"În urma analizelor privind resursa umană specializată în domeniul medico-militar, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a dispus dublarea numărului de locuri pentru formarea medicilor militari. În anul de învăţământ 2018-2019, 100 de locuri vor fi scoase la concurs la admiterea în Institutul Medico-Militar, în loc de 50 de locuri deja cuprinse în planul de şcolarizare", se precizează într-un comunicat al MApN transmis sâmbătă AGERPRES.

În acest context, arată sursa citată, ministrul Mihai Fifor a discutat cu Liviu Pop, ministrul educaţiei naţionale, care a înţeles demersul MApN şi a oferit tot suportul necesar.

"Locurile vor fi repartizate după cum urmează: 80 pentru specialitatea medicină de familie, 10 locuri pentru farmacie şi 10 pentru stomatologie. În cazul în care cele două catedre ale Institutului Medico-Militar, Bucureşti şi Târgu-Mureş, nu vor putea asigura formarea celor 100 de medici militari, atunci se va lua în calcul colaborarea şi cu alte centre universitare de prestigiu din România", se mai menţionează în comunicat.

Sursa citată precizează că această măsură vine, în principal, să acopere necesităţile operaţionale ale Armatei României şi oferta scăzută de specialişti în domeniul medical la nivel naţional.

MApN mai arată că pentru formarea unui medic specialist militar este nevoie de 10-15 ani de pregătire: 6 ani facultate, 4-7 ani rezidenţiat, la care se adaugă modulele de pregătire medicală de urgenţă şi operaţională.

Sursa: Agerpres

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani pierde în fața CFR Cluj, într-un meci cu patru goluri!

Saturday, 19 September 2026

CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani cu 3-1 în etapa a 10-a din Superliga, într-o partidă în care oaspeții au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 9...

Unde va fi înmormântat părintele Nicodim: ”A fost dorința sa mai veche!”

Saturday, 19 September 2026

Părintele Nicodim Nechita va fi înmormântat în curtea Bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Teioasa, orașul Darabani. Anunțul a fost făcut de Prim...

Laura a fost găsită fără viață în grădina casei. Avea 47 de ani

Saturday, 19 September 2026

O seară liniștită s-a transformat într-o tragedie pentru o familie din Bucecea. Laura, în vârstă de 47 de ani, a fost găsită fără viață, vineri seară, în grădina lo...