Decizie în MS: Cadre medicale din Botoșani vor fi transferate la Județeanul din Suceava. Unitatea, transformată în spital de tip COVID

O parte dintre cadrele medicale ale Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani vor fi transferate la Județeanul din Suceava, potrivit secreatarului de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan. Unitatea sanitară respectivă se află sub anchetă epidemiologică și va fi transformată în spital de tip COVID.

Horaţiu Moldovan a afirmat că la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au existat cantităţi insuficiente de materiale de protecţie, dar a atras atenţia că distribuirea prioritară către personalul care lucrează în boli infecţioase, în terapie intensivă şi cu pacienţi suspecţi ar fi fost posibilă.

 

„În spital s-a redus numărul de pacienţi internaţi la un număr minim. Mai sunt aproximativ 100 de pacienţi în spital în acest moment. Se organizează transferul unor medici, din centre limitrofe - Botoşani, Rădăuţi, Iaşi care să preia gestiunea spitalului respectiv. Spitalul va fi decontaminat şi repus în circuit, de data aceasta sub forma unui spital de tip COVID. Medicii care sunt în izolare la domiciliu, care sunt în tratament medical, vor fi recuperaţi într-un interval de timp, vor fi negativaţi şi vor reveni să lucreze", a declarat Moldovan, citat de Agerpres.

Un număr de 92 de cazuri de infecţii cu SARS CoV 2 la personalul medical au fost confirmate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, a anunţat, marţi, Federaţia SANITAS din România.

(material în curs de actualizare)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XV-a!

astăzi, 14:19

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 3-29 octombrie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Salonul Național de Arte Vizuale „...

Un tânăr din Botoșani a fost găsit decedat pe șoseaua de centură a Rădăuțiului, după un accident teribil!

astăzi, 12:39

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a fost găsit decedat, cu leziuni incompatibile cu viața, lângă un autoturism care s-a răsturnat de mai multe ori după ce fusese scăpat d...

Fals preot ridicat de polițiștii din Botoșani dintr-o „biserică” improvizată care atrăgea sute de credincioși! (Foto)

astăzi, 12:21

La data de 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul și imobile ...