Centru de dializă deschis pentru botoşănenii din zona de nord a judeţului

De la începutul anului viitor, pacienţii din zona de nord a judeţului care au nevoie de dializă nu vor mai bate drumul până la Botoşani sau Suceava, datorită deschiderii unui nou centru de dializă în cel de-al doilea municipiu al judeţului.

Centru de dializă deschis pentru botoşănenii din zona de nord a judeţului

   Foto: Avitum România

De aproape un an de zile au început demersurile municipalităţii dorohoiene de deschidere a unui nou centru de dializă şi în municipiul Dorohoi, care să deservească pacienţii din zona de nord a judeţului, care erau nevoiţi să vină la Botoşani sau să meargă la Suceava pentru terapie. Sediul centrului va fi în cartierul Olinescu, după cum spunea primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu. Mai exact, pe Aleea Berzei, în clădirea care a găzduit o creşă şi apoi Detaşamentul de Jandarmi Dorohoi.

Reprezentanţii companiei B Braun spun că planul este ca centrul de dializă să fie funcțional la începutul anului viitor.

"Decizia de a realiza acest proiect a venit urmare a unui număr mare de pacienți din zona Dorohoi pe care astăzi îi deservim la centrele noastre din Botoșani și Suceava. Centrul de dializă din Dorohoi va veni în sprijinul pacienților facilitându-le accesul la serviciile de dializă cât mai aproape de casă, reducând timpul de deplasare", a explicat Camelia Mîndroiu, managerul de proiect B Braun Avitum România, pentru Ştiri.Botoşani.Ro.

În momentul în care centrul va deveni funcţional, se va stabili atât modalitatea de preluare a pacienţilor cât şi cea de inițializare a procedurii de dializă.

"Vom continua ca și până acum colaborarea cu toate instituțiile implicate pentru a ne asigura că pacienții noștri vor beneficia de cele mai bune servicii în condiții optime", adaugă Camelia Mîndroiu.

Dializa este una dintre metodele de tratament utilizate în stadiile finale ale bolilor cronice de rinichi, şi are rolul de a ajuta la eliminarea reziduurilor şi fluidelor pe care rinichii nu sunt capabili să le elimine singuri, având totodată rolul de a menţine un echilibru în organism. Cu ajutorul unui aparat sângele pacientului este treptat scos din organism şi adus în contact cu membrana dializorului, iar după "curăţarea" sa este reintrodus în pacient. În fiecare minut aproximativ 250-350 ml de sânge suferă acest proces, iar întreaga cantitate de 5 litri de sânge este dializat într-un interval de 4-5 ore (pentru eficienţă este necesară trecerea repetată prin aparat). Aceasta este o şedinţă de hemodializă, care trebuie repetată de trei ori pe săptămână, toată viaţa sau până la efectuarea unui transplant renal. Asigură o înlocuire eficientă a funcţiei de excreţie a rinichiului însă într-un mod intermitent – câte 4-5 ore la fiecare 48 sau 72 de ore.

Despre insuficienţa renală, citiţi şi aici:

Insuficienţa renală: cauze şi tratament! Despre complicaţiile date de analgezice asupra rinichilor, cu nefrologul Adriana Buhai!

 

Spune-ne opinia ta