Limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer al sângelui care afectează limfocitele. În această maladie, celulele albe sangvine – limfocitele – încep să crească în mod necontrolat. Boala afectează mai des bărbaÈ›ii È™i are două vârfuri de incidență. Odată diagnosticul stabilit pacientul are nevoie de tratament È™i supraveghere medicală.
Medicii spun că în cazul limfomului non-Hodgkin, celulele sangvine albe au un comportament anormal, cresc necontrolat până ce dau naÈ™tere unor tumori care poartă numele de limfoame.
Potrivit Doctorul Zilei, această afecÈ›iune malignă are două vârfuri de incidență: primul, în perioada 15-35 de ani È™i al doilea după vârsta de 55 de ani. Această formă de cancer este mai frecventă la bărbaÈ›i decât la femei.
SpecialiÈ™tii spun că în literatura medicală există peste 30 de tipuri de limfom non-Hodgkin, care sunt clasificate în două mari categorii: limfom non-Hodgkin cu progresie lentă, indolent- acesta având un grad mai mic de malignitate È™i limfom non-Hodgkin cu progresie rapidă, agresiv – acesta având grav ridicat de malignitate.
Iată care sunt principalele semne și simptome:
-ganglionii limfatici se inflamează È™i apare durerea, de regulă ganglionii de la nivelul gâtului, axilei sau a zonei inghinale,
-apar durerile abdominale,
-tuse accentuată,
-probleme respiratorii,
-dureri de oase,
-pierdere în greutate,
-febra mare,
-cefalee însoÈ›ită de ameÈ›eli,
-probleme de vedere,
-oboseală accentuată,
-transpirații nocturne
Care sunt factorii de risc ai bolii:
-Administrarea pentru mult timp a medicamentelor care suprimă sistemul imunitar.
-Infecțiile cu anumiți viruși sau bacterii. Exista studii care susțin că poate să crească riscul pentru acest tip de cancer la cei care au virusul HIV, dar și la cei cu Helicobacter pylori.
-Contactul des cu anumite produse chimice.
-Vârsta înaintată. DeÈ™i limfomul non-Hodgkin poate apărea la orice vârstă, creÈ™te riscul o dată cu înaintarea în vârstă.
În vederea stabilirii diagnosticului medicul va solicita analize de sânge, de urină. Pacientul va fi nevoit să facă È™i teste imagistice, fie RMN, fie PET – tomografia cu emisie de pozitroni. De asemenea, va fi necesară È™i efectuarea biopsiei osoase cât È™i cea a ganglionilor limfatici.
Tratamentul constă în efectuarea È™edinÈ›elor de radioterapie, chimioterapie, uneori se ajunge la transplant de măduvă osoasă sau transplant de celule stem.