Limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer al sângelui care afectează limfocitele. În această maladie, celulele albe sangvine – limfocitele – încep să crească în mod necontrolat. Boala afectează mai des bărbații și are două vârfuri de incidență. Odată diagnosticul stabilit pacientul are nevoie de tratament și supraveghere medicală.
Medicii spun că în cazul limfomului non-Hodgkin, celulele sangvine albe au un comportament anormal, cresc necontrolat până ce dau naștere unor tumori care poartă numele de limfoame.
Potrivit Doctorul Zilei, această afecțiune malignă are două vârfuri de incidență: primul, în perioada 15-35 de ani și al doilea după vârsta de 55 de ani. Această formă de cancer este mai frecventă la bărbați decât la femei.
Specialiștii spun că în literatura medicală există peste 30 de tipuri de limfom non-Hodgkin, care sunt clasificate în două mari categorii: limfom non-Hodgkin cu progresie lentă, indolent- acesta având un grad mai mic de malignitate și limfom non-Hodgkin cu progresie rapidă, agresiv – acesta având grav ridicat de malignitate.
Iată care sunt principalele semne și simptome:
-ganglionii limfatici se inflamează și apare durerea, de regulă ganglionii de la nivelul gâtului, axilei sau a zonei inghinale,
-apar durerile abdominale,
-tuse accentuată,
-probleme respiratorii,
-dureri de oase,
-pierdere în greutate,
-febra mare,
-cefalee însoțită de amețeli,
-probleme de vedere,
-oboseală accentuată,
-transpirații nocturne
Care sunt factorii de risc ai bolii:
-Administrarea pentru mult timp a medicamentelor care suprimă sistemul imunitar.
-Infecțiile cu anumiți viruși sau bacterii. Exista studii care susțin că poate să crească riscul pentru acest tip de cancer la cei care au virusul HIV, dar și la cei cu Helicobacter pylori.
-Contactul des cu anumite produse chimice.
-Vârsta înaintată. Deși limfomul non-Hodgkin poate apărea la orice vârstă, crește riscul o dată cu înaintarea în vârstă.
În vederea stabilirii diagnosticului medicul va solicita analize de sânge, de urină. Pacientul va fi nevoit să facă și teste imagistice, fie RMN, fie PET – tomografia cu emisie de pozitroni. De asemenea, va fi necesară și efectuarea biopsiei osoase cât și cea a ganglionilor limfatici.
Tratamentul constă în efectuarea ședințelor de radioterapie, chimioterapie, uneori se ajunge la transplant de măduvă osoasă sau transplant de celule stem.