Președintele PSD Botoșani: „Cauza poporului social-democrat trebuie să fie sprijinul total acordat Vioricăi Dăncilă”

Primul Congres al Executivului intern al PSD după pierderea guvernării de către partid a avut loc sâmbătă, 12 octombrie. La CEx au participat și politicienii social-democrați cu greutate din Botoșani, printre care președintele organizației județene, Doina Federovici, și fostul ministru al Muncii Marius Budăi.

Cu toate că s-a înșelat în privința trecerii moțiunii de cenzură, Doina Federovici nu își pierde speranța și nici nu se domolește în fața campaniei pentru prezidențiale abia începută. 

 

Cu toate că senatorul nu a fost de găsit, vineri, pentru a lămuri acuzele făcute de către fosta colegă de partid, actual lider al Pro România din Botoșani, Mihaela Huncă, conform cărora chiar ea ar fi amenințat-o în mod greu de calificat, Federovici a găsit timp, totuși, să transmită un mesaj de învingător, pe Facebook.

Redăm, în continuare, comunicatul acesteia:

„Un luptător este cel care nu renunță niciodată. Oricât de greu ar fi. Și oricât de tare ar fi lovit. Un luptător este cel care are puterea să meargă înainte. Niciun pas înapoi. Și care nu renunță la nimic din lucrurile în care crede. 

PSD este un partid de luptători. Niciun alt partid din România nu a fost în stare să își revină după momente grele și să obțină din nou victorii de răsunet. Noi o vom face! Așa cum am dovedit-o și în trecut! Politica simplă este pentru PNL, USR și restul. Politica mare trebuie făcută doar de cei mari: iar PSD este cel mai mare partid al României! 

Am urcat astăzi pe scenă alături de Marius Constantin Budai, care le-a transmis membrilor și simpatizanților noștri că luptele se câștigă împreună. Strâns uniți în jurul unei cauze comune. Iar astăzi, cauza comună a poporului social-democrat trebuie să fie sprijinul total acordat candidatului nostru la alegerile prezidențiale: Viorica Dăncilă! 

Și mă bucur că am putut să împart scena cu niște luptători adevărați, care au câștigat atâtea și atâtea campanii și care cred sută la sută în această cauză!  În această toamnă, vom da țării președintele care va reda demnitatea, încrederea și speranța și care va lupta, în fiecare zi, în fiecare clipă, pentru fiecare român!

Vă chemăm alături de noi în lupta pentru o zi de mâine în care suntem mai uniți, mai demni și mai siguri de binele nostru și al familiilor. O zi de mâine în care ne temem mai puțin, în care avem mai multă speranță și încredere în noi și ai noștri.

Vom lupta în această campanie pentru a scăpa România de cel mai toxic președinte pe care l-a avut vreodată. Un președinte care s-a întors împotriva românilor, care a blocat guvernul și a refuzat drepturile oamenilor, care și-a bătut joc de Constituție și de deciziile Curții Constituționale. Un președinte care a aruncat România în haos doar pentru a-și impune “guvernul său”! Un președinte care nu a făcut nimic bun timp de 5 ani, cu aroganță, cu autosuficiență și cu dispreț pentru români”, a scris Doina Federovici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD anunță că vrea comasarea tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orășelelor care au scăzut sub pragul de 10.000 de locuitori!

astăzi, 12:39

Dragoș Benea, vicepreședinte PSD și responsabil pentru reforma teritorială, a declarat luni, după ședința partidului, că PSD lucrează pe mai multe scenarii legate de comasarea localităților...

ATENȚIE! Circulația prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca va fi suspendată marți, 10 noiembrie!

astăzi, 12:07

Poliția de Frontieră Iași informează participanții la traficul transfrontalier că, în data de 10 noiembrie 2026, în intervalul orar 08:00-20:00, circulația prin Punctul de Trecere a...

La volan cu alcoolemie 1,07, avea și permisul anulat de mai bine de un an!

astăzi, 11:55

Polițiștii din Botoșani au emis, duminică seara, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat pentru comiterea infracțiun...