Mihaela Huncă: „Alegerile anticipate, cronica unui dezastru anunţat! Cine şi cum va guverna ţara cel puţin 4 luni cât ar trebui să dureze toate procedurile?”

Preşedintele Iohannis şi PNL-ul vor alegeri anticpate, într-un scenariu la limita legii şi care aduce atingeri serioase bunului-simţ. Ca într-un teatru al absurdului, Ludovic Orban este propunerea PNL-ului de prim ministru, acceptată de preşedinte.

Tot liberalii, au aunţat apoi că nu vor vota un guvern liberal condus de Orban. Dincolo de acest scenariu care sfidează orice logică, realitatea este cruntă. România nu va avea Guvern timp de cel puțin 120 de zile. Președintele n-a luat în considerare propunerile făcute de majoritate, ci a venit cu o nominalizare pentru un om pe care nu-l votează nimeni, consideră Mihaela Huncă.

 

După 60 de zile, dacă este respins de două ori, avem alte 90 de zile pentru organizarea de alegeri anticipate. Ce se întâmplă în această situaţie cu ţara? În tot acest timp, un guvern interimar nu poate lua decât decizii de administrare.

Ba mai mult, într-o Românie care are atâta nevoie de investiţii majore şi reforme în infrastructură, educaţie şi sănătate, lucrurile vor fi blocate. Cetătenii simpli sau firmele nu au nicio şansă să-şi proiecteze viitorul. Vor fi alungaţi şi cei mai curajoşi investitori fără să mai vorbim de fondurile europene. Câtă încredere poţi să ai ca investitor în negocierile pe care le porţi cu un ministru interimar? Câtă credibilitate are la Bruxelles un guvern interimar care apelează la un comisar european pentru a obţine fonduri pentru coeziune? În acest tumult al luptei politice, chiar nu se gândeşte nimeni la cetăţeanul român, la alegător? Românul care nu are nici un interes în pasiunile politice se simte ca în mijlocul unui câmp de război, fiind ţinta în care politicienii, în frunte cu preşedintele, trag din toate puterile. Oameni buni, chiar aţi uitat de unde aţi plecat şi cine v-a învestit în aceste funcţii vremelnice? Românii aşteaptă dublarea alocaţiilor copiilor, autostrăzi şi drumuri mai sigure, un sistem de sănătate performant şi o educaţie de calitate, europeană, nu haos şi dezastru. Pro România este alături de cetăţeni şi va veghea la respectarea drepturilor şi intereselor lor, în jungla care a devenit acum ţara, o Românie în care guvernanţii lucrează tot mai puţin în favoarea şi tot mai mult împotriva celor care îi plătesc!”.

(Comunicat de presă emis de către deputatul Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei posturi vacante de grefier pe perioadă determinată, unul este la Dorohoi!

Friday, 4 September 2026

În condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare și cu respe...

Verificări cu polițiști și comisari de mediu pe Prut și lacul Stânca, pești redați mediului natural și amenzi de peste 30.000 de lei! (Foto, Video)

Friday, 4 September 2026

În baza Planului cadru de Cooperare încheiat între IGPR, IGPFR și GNM și a planului de acțiune "CLEAN WATERS 2026" comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani, agenții...

Cinci hectare de vegetație și peste o tonă de fân în flăcări, locuințe salvate de pompieri! (Video)

Friday, 4 September 2026

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, pe un câmp din localitatea Stăuceni. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza vântului, incendiul s-a extins ...