Lucian Trufin: „Cultivatorii de tomate din Botoșani sunt duși cu zăhărelu’ de Guvernul liberal”

Comunicat: 

Senatorul Lucian Trufin a înaintat o solicitare semnată de 65 de cultivatori de tomate din 15 localități din județul Botoșani, beneficiari ai programului tomate, adresată ministrului agriculturii, domnul Nechita Oros, prin care a atras atenția asupra faptului că legumicultorii din nordul țării sunt excluși practic din program și nu vor mai primi ajutorul de 3000 de euro.

„Am atras atenția ministrului interimar al Agriculturii asupra faptului că în forma inițială a proiectului de Hotărâre de Guvern "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate" pentru anul 2020, aflată în dezbatere publică îi lasă pe legumicultorii botoșăneni fără ajutorul de 3000 de euro. La presiunea cultivatorilor de tomate Ministerul de resort a prelungit perioada de valorificare a producției din ciclul I până la 15 iunie și nu doar până la 31 mai. Asta e bine. Doar că producția din ciclul II și anume cea din lunile octombrie – decembrie nu este luată în calcul la acest moment”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

 

Din păcate, ultimele declarații ale ministrului Oroș pot fi înțelese doar într-o cheie electorală și nicidecum nu reprezintă clar și răspicat o politică asumată de sprijinire a sectorului legumicol.

„MADR ne spune prin vocea ministrului Oroș că beneficiarii programului tomate pot valorifica producția până la 15 iunie. Dar e o problemă zice ministrul!!! E foarte posibil să nu fie de fapt 3000 mii de euro ci mai puțin. Cică  vor face calcule și dacă vor fi mai mulți beneficiari suma totală se va împărți la numărul de solicitanți. Ciclul II de producție să mai aștepte o rectificare bugetară care va fi ……la toamnă că deh, trebuie să treacă PNL-ul cu bine alegerile anticipate!!

De fapt stimați legumicultori botoșăneni sunteți duși cu zăhărelu’ de liberalii care în curând o să vă ceară votul. Pe un calcul pur electoral liberalii aruncă în aer un program bun pentru legumicultori. Nu cred că mai există vreun legumicultor care să creadă că în toamnă va primi sprijin guvernamental. Strategia liberalilor e simplă și cinică. Le promitem românilor că în toamnă mărim alocații, salarii, pensii dă-mi bani la cultivatorii de tomate, le luăm votul în iunie și-i lăsăm cu ochii în soare”, a mai adăugat senatorul social- democrat.

(Comunicat de presă emis de organizația județeană PSD Botoșani)



 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat care s-a cinstit bine a fost reținut de polițiștii din Botoșani, avea o alcoolemie de 1,81 în sânge!

astăzi, 14:23

La data de 15 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comu...

Temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau uşor mai ridicate, până la jumătatea lunii noiembrie

astăzi, 14:07

Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii noiembrie, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau uşor mai ridicate, în timp ce cantităţile ...

ISU Botoșani îi pregătește pe reprezentanții primăriilor să acționeze înainte ca inundațiile să devină o amenințare! (Foto)

astăzi, 13:29

Cum ajunge avertizarea/ atenționarea hidro- meteorologică la oamenii aflați în pericol? Cine organizează evacuarea și unde sunt duse persoanele care trebuie să își părăsească loc...