COMUNICAT Trufin: „Voi finaliza prima etapă de pregătire a fermierilor botoșăneni pentru accesarea măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală”

Senatorul PSD Lucian Trufin a anunțat astăzi că la finalul acestei săptămâni va încheia sesiunile de informare și pregătire a fermierilor botoșăneni în ceea ce privește prezentarea măsurilor pe care le pot accesa în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, întâlniri care s-au derulat în toate zonele județului timp de o lună.

La toate aceste consultări publice care au fost organizate de senatorul social democrat Lucian Trufin împreună cu autoritățile administrației publice din fiecare localitate, au fost prezenți reprezentanți ai instituției cu responsabilități în acest domeniu la nivel județean și experți în accesarea proiectelor europene, paticipând câteva sute de fermieri din fiecare regiune a județului.

„M-am consultat permanent cu fermierii din Botoșani dar și din alte județe ale țării pentru a aduna toate problemele cu care aceștia s-au confruntat până în prezent în ceea ce privește accesarea proiectelor europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală. Am prezentat toate solicitările Ministerului Agriculturii și colegilor mei din Comisia pentru Agricultură, astfel încât să nu mai avem blocaje la depunerea documentelor necesare pentru aprobarea finanțărilor. Legislația și procedurile birocratice nu pot fi eficientizate decât prin discuții permanente cu producătorii și fermierii din fiecare domeniu agricol”, a declarat Lucian Trufin.

Fermierii și asociațiile agricole din județul Botoșani care vor să obțină finanțări prin PNDR au la dispoziție următoarele măsuri: instalarea tânărului fermier: 50.000 euro/proiect; dezvoltarea fermelor mici: 15.000 euro/proiect; activități în agricultură: 2.000.000 euro/proiect; activități non-agricole: 200.000 euro/proiect; servicii non-agricole: 50.000 euro/proiect; producție agricolă: 70.000 euro/proiect dar și prin programul start-up nation: 44.000 euro/proiect.

Programul întâlnirilor pentru ultima parte a lunii aprilie va fi următorul:

Vineri 28 aprilie 2017, ora 11.00 în Vorona, la Sala Mare a Centrului Cultural Mihai Eminescu pentru fermierii din: Vorona, Tudora, Cristești, Coșula, Corni, Vlădeni, Curtești, Bălușeni, Stăuceni, Unțeni, Răchiți, Frumușica, Copălău și Mihai Eminescu.

Duminică 30 aprilie 2017, ora 11.00 în Hilișeu-Horia la căminul cultural pentru fermierii din: Hilișeu-Horia, Cristinești, Ibănești, Pomârla, Dersca, Mihăileni, Lozna, Șendriceni, George Enescu, Broscăuți.

Duminică 30 aprilie 2017, ora 13.30 la Primăria Văculești, în sala de ședințe pentru fermierii din: Văculești, Roma, Nicșeni, Leorda, Brăești, Vârfu Câmpului, Dimăcheni, Corlăteni, Vorniceni, Cordăreni și Cândești.

Comunicat de presă

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dosar cu ramificații și la Botoșani: Evaziune fiscală și rambursari ilegale de TVA într-un caz de peste 30 de milioane de lei legat de o multinațională din sectorul energetic!

astăzi, 11:02

Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF au desfășurat verificări de natură fiscală, în colaborare cu poliția econonomică din Călărași, în cadrul unui dosar penal care vizează op...

Astăzi, cea mai caldă zi din această primăvară la Botoșani! Ce vreme va fi de mâine

astăzi, 10:34

Dacă astăzi va fi probabil cea mai caldă zi de până acum în jumătatea de nord a Moldovei, cu temperaturi ce ating 19 grade la Botoșani, în zilele sfârșitului de săptăm...

Elevi din două licee botoșănene în cea de-a doua ediție a Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!”

astăzi, 09:40

Un număr de 254 de elevi din 57 de licee provenind din 24 de județe, printre care și Botoșani, s-au înscris la cea de-a doua ediție a Concursului de discursuri publice „Vocea unei Gen...

-->