S-a născut, a copilărit și și-a trăit adolescența în Botoșani, pe care îl descrie drept un ”orășel cochet, ascuns în inima Moldovei, care a dat culturii române, de-a lungul timpului, personalități importante”. Oana Popescu a dat naștere unui băiețel, iar fericirea venită odată cu mica minune din viața ei a determinat-o să scrie o carte prin intermediul căreia, mai târziu, copilul să își formeze aceeași imagine admirativă cu privire la orașul ei natal.
”Cei mai frumoși ani din viața mea au fost cei petrecuți în acest oraș care, după plecarea la facultate îmi părea uitat de lume și neatins de modernismul vremurilor cotidiene”, mărturisește într-un interviu pentru booknation.ro Oana Popescu.
Traseul de formare a Oanei Popescu a fost unul spumos, aceasta îmbinând cursurile Politehnicii din București cu un job part-time, încă de după cel dintâi an de facultate. Însă viața în București a fost marcată de amintirile pe care și le-a făcut în Botoșani.
„Îmi lipsea ceva pe plan personal însă nu știam exact ce. Așa c-am început să mă gândesc la ce-mi plăcea să fac odinioară și mi-am amintit cu drag și dor de vizitele, pe care le făceam împreună cu tatăl meu, la Biblioteca Județeană din Botoșani. M-am reapucat de citit după o pauză de câțiva ani în care nu citisem mare lucru. A fost greu, însă, după o scurtă perioadă, am resimțit gustul unei cărți bune. Atunci mi-am zis că poate e momentul să ies din zona de confort și să îndrăznesc mai mult. Am început să scriu. Mi-am făcut un blog pe care am început să aștern cam tot ce-mi trecea prin minte. Am descoperit cât de mult îmi place să scriu dar și cât de multe am de recuperat. Au fost perioade în care am scris constant, în care am scris puțin și în care nu am scris deloc. Am avut 2-3 ani în care m-am concentrat doar pe cărți știind că scrisul trebuie să-și aștepte cuminte rândul”, povestește Oana Popescu.
După ce a devenit mamă, a optat pentru concretizarea unei pasiuni lăuntrice: scrisul. Astfel, au văzut lumina tiparului „Poveștile Popenchiului”, 12 în total, una pentru fiecare lună a anului, cuprinse între coperițile cărții dedicate fiului ei.
„Scriind cărți pentru copii, cred că cercetarea este importantă însă consider că mai există ceva la fel de important sau poate chiar mai important decât asta. Imaginația. Acestea sunt instrumentele fără de care nu cred că aș putea scrie”, spune Oana Popescu.