Ce se întâmplă cu corpul tău dacă ești lovit de fulger și ce poți face ca să te protejezi

Temperatura unui fulger atinge până la 30.000 de grade Celsius și sunt transmiși peste zece milioane de volți. Nu e de mirare că sunt rare cazurile în care cineva poate supraviețui unei asemenea forțe. 

Când străbate corpul uman, fulgerul afectează în primul rând organele interne, mai ales inima, şi legăturile nervoase. În unele cazuri, nu lasă nici o urmă evidentă pe corp, în altele, provoacă arsuri serioase. Durează mai puţin de o secundă ca descărcarea electrică să străbată corpul şi să se scurgă în pământ.

 

Potrivit Doctorul Zilei, cu cât ai un organism mai viguros şi mai rezistent, cu atât ai şanse mai mari să trăieşti după ce ai fost lovit de fulger. Mulţi dintre cei care au scăpat cu viaţă, fără probleme grave de sănătate, au descoperit câteva luni mai târziu efecte nebănuite. Au pierdut controlul asupra membrelor, aveau probleme de memorie, auzeau tot felul de sunete imaginare.

Cum ne protejăm?

Prima regulă elementară spune că, atunci când plouă cu descărcări electrice, este contraindicat să te protejezi sub un pom. Arborii sunt contraindicaţi ca loc de refugiu, deoarece posibilitatea descărcării trăsnetelor în aceştia pot cauza pagube prin tensiunea de trecere a curentului prin ei.

Altă regulă spune că, fiind în câmp deschis, este periculos să stai în picioare – mai ales cu o umbrelă deschisă (umbrela având un vârf metalic, care atrage descărcarea electrică). Recomandat este să te ghemuiești la pământ.

Trebuie evitată apropierea de animale mari sau de grupuri: fulgerul care a lovit un om sau un animal se va transmite imediat la cei din apropiere. Se recomandă ca distanța între persoane sau între oameni și animale mari să fie de minimum trei metri.

În casă fiind, se recomandă deconectarea televizorului și a calculatorului, pe timpul furtunii. Telefonul mobil este un bun conducător de electricitate din cauza pieselor din metal din interior. S-a dovedit că, în special ţinut aproape de ureche sau gură (orificii), telefonul facilitează pătrunderea trăsnetului în organism şi creşte riscul de deces.
Afara, este obligatoriu sa te distantezi cu cel putin trei metri de orice structura metalica: gard, stalp, turn, balustrada.

La munte, evită înălțimile. Cea mai bună soluție, în acest caz, este adapostirea sub o stâncă, unde ești protejat atât de ploaie, cât și de electrocutare.

Un alt aspect de care trebuie ţinut seama este legat de percepţia multor oameni că o persoană lovită de fulger este încărcată cu energie, iar dacă o atingi vei fi, la rândul tău, electrocutat. Nimic mai fals, deoarece corpul nu stochează această energie, astfel că e foarte sigur să atingi victima, pentru a-i acorda primul ajutor. De fapt, acesta este unul dintre cele mai periculoase mituri, mulţi oameni murind din această cauză.

sursa: doctorulzilei.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfaturile ANSVSA ca să nu mai arunci mâncarea la gunoi!

astăzi, 09:23

Consumatorii casnici din România generează peste 40% din totalul risipei alimentare la nivel național, potrivit datelor publicate pe 29 septembrie 2026 de Autoritatea Națională Sanitară Vet...

S-a stins din viață Academicianul Ionel Haiduc, cercetător și reputat profesor!

astăzi, 08:54

Academia Română anunță, cu profundă tristețe, stingerea din viață a academicianului Ionel Haiduc, personalitate de prim rang a chimiei românești, cercetător și profesor...

Metalul ascuns în spatele focului: ce contează la un coș de fum din inox când traseul devine complicat

astăzi, 08:52

Aici, inoxul începe să fie interesant nu pentru că arată tehnic, ci pentru că poate transforma un traseu dificil într-un sistem coerent. Dar flexibilitatea nu înseamnă improviza...