Trei suceveni au fost aduși în Penitenciarul Botoșani. Unul din ei a fost ridicat chiar de la aeroport când se pregătea să plece

Trei mandate de executare a pedepsei închisorii au fost puse în aplicare ieri de polițiști la Suceava, iar toți cei trei bărbați au fost deja încarcerați la Penitenciarul Botoșani.           

La 04.03.2020, ora 19.00, Secția 9 Poliție Rurală Șcheia a primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Suceava faţă de un localnic de 47 de ani, condamnat la 1 an și 11 luni de închisoare cu executare pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.  Bărbatul s-a prezentat la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, fiind reținut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

 

Tot ieri, la ora 17.48, Poliția municipiului Fălticeni a primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Fălticeni faţă de un localnic de 45 de ani, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de „contrabandă”. Bărbatul a fost identificat de poliţişti pe raza localității de domiciliu, fiind reținut, escortat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.

Dacă cei doi suceveni au fost reținuți cu ușurință, cel de-al treilea bărbat a fost prins de polițiști chiar în Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.

Aseară, la ora 23.00, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Suceava au identificat pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, un bărbat de 25 de ani din comuna Șcheia, urmărit la nivel naţional, față de care Judecătoria Suceava a emis la data de 29.02.2020 un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de „tulburarea ordinii și liniștii publice”. Și el a fost reținut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.         

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (432)

astăzi, 08:20

O COLECȚIE DE STRIGĂTE Vrânceanul  Vasile Ifrim îmi trimite cartea sa „O sută de cartușe…cu sare”(Editura „Salonul Literar”, Odobești, 2025). A ...

Calendar ortodox, 15 noiembrie: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv diaconul

astăzi, 08:00

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe...