Botoșănean trimis în judecată pentru tentativă de omor

Parchetul de pe lângă Tribunalul din Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului S.I., în vârstă de 36 de ani, din comuna Leorda, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de  „tentativă de omor”.

S-a reţinut că, în data de 5 februarie 2018, în jurul orei 22:30, inculpatul a lovit persoana vătămată M.A. de două ori, cu o bară metalică, în zona capului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral acut, cu pierdere de cunoştinţă, leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale, potrivit procurorilor.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat de acasă în luna mai, fără să spună unde merge. Botoșăneanca este de negăsit!

astăzi, 17:12

În cursul zilei de 11 mai 2026, în jurul orei 12:00, Ramona Vârtan, în vârstă de 43 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Botoșani în loc necunoscut, i...

Dan Șlincu revine în funcția de prefect al județului Botoșani!

astăzi, 15:16

Noua guvernare a produs schimbări pe scena politică botoșăneană, cea mai importantă fiind, până în acest moment, schimbarea prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu...

A împlinit 7 ani, dar părinții l-au sărbătorit pe patul de spital: ”Vă rugăm să vă uniți în rugăciune pentru Timotei!”

astăzi, 14:52

Un preot din Botoșani se confruntă cu o durere cruntă, fiul său de doar 7 anișori așteaptă în aceste momente un ”diagnostic clar”, după ce medicii au identificat ”multi...