Un copil a suferit arsuri, după ce mama a vrut să aprindă focul cu benzină!

Un copil de numai 3 ani a ajuns la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Botoșani cu arsuri de gradele I-II pe aproximativ 20% din suprafața corpului, micuțul fiind în continuare sub monitorizare medicală. 

Copilul a fost preluat în weekend din Ștefănești, în urma unui apel la 112, solicitarea fiind făcută chiar de mama pacientului. Femeia le-a povestit apoi medicilor că, vrând să aprindă focul în sobă pentru a prepara ceva de mâncare, a aruncat cu benzină peste lemne, fără să țină cont de faptul că fiul ei se află chiar în apropiere. După ce aruncat în sobă o cantitate mai mare de benzină decât ar fi fost necesar, flacăra puternică l-a cuprins pe copil, provocându-i ursuri. 

După ce a solicitat sprijin prin 112, o ambulanță a ajuns la fața locului, a preluat pacientul și l-a transprotat la spital, unde a fost stabilizat și monitorizat din punct de vedere medical. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...