Un botoșănean a murit pe fotoliu stând în faţa televizorului

Descoperire şocantă pentru familia unui botoşănean. În vârstă de 75 de ani, bărbatul a fost găsit luni fără suflare stând în faţa televizorului. Descoperirea a fost făcută de către membrii familiei, care erau în casă cu bărbatul.

Aceştia l-au văzut stând în bucătărie şi privind la televizor, întins într-un fotoliu şi au presupus că acesta urmărea o emisiune la televizor. Când, după aproape două ore, au văzut că bărbatul era nemişcat, în aceeaşi poziţie, aceştia au vrut să vadă ce face, însă au realizat că nu mai respira.

 

Speriaţi, oamenii au sunat imediat la 112, la faţa locului fiind trimis un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

„Din păcate pacientul era în stop cardio-respirator la sosirea echipajului medical. S-au început imediat manevrele de resuscitare, însă nu s-a mai putut restabili un ritm cardiac, fiind declarat decesul”, a precizat un medic din cadrul SJA Botoşani.

Bărbatul suferea de mai multe afecţiuni medicale, astfel că moartea sa nu a ridicat suspiciuni de natură penală.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Săraci” și la civilizație: Botoșaniul, în regiunea cu cel mai redus grad de racordare la sistemul public de apă!

astăzi, 17:59

Aproape 80% din populaţia României era conectată la finele anului trecut la sistemul public de alimentare cu apă, cu 105.478 persoane mai mult decât în 2024. Însă dispar...

Doi tineri originari din Dorohoi trec prin cea mai grea încercare a vieții lor!

astăzi, 17:23

Fiica lor, Katerina, în vârstă de doar 7 ani, a fost diagnosticată cu neuroblastom, o formă agresivă de cancer. În doar câteva zile, viața familiei s-a schimbat complet...

OFICIAL Guvernul Siegfried Mureșan NU a trecut în Parlament!

astăzi, 15:20

Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de învestitură în Parlament. S-au exprimat în jur de 190 de voturi, iar minimul necesar era de 233 de voturi. În mod ...