Rețea de hackeri din Botoșani și alte zece județe din România anihilată astăzi de DIICOT

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițeri din cadrul BCCO Oradea, au efectuat nu mai puțin de 19 percheziții domiciliare, pe raza județelor Botoșani, Iași, Neamț, Mureș, Ialomița, Argeș, Suceava, Galați, Arad, Timiș, Gorj, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 18 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, perturbarea funcționării sistemelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

 

Într-un comunicat de presă, procurorii DIICOT au anunțat că în cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2016 – 2018, membrii grupării au creat două grupuri pe o rețea de socializare în cadrul cărora au desfășurat activităţi ilegale îndreptate împotriva siguranței și integrităţii sistemelor informatice.

În perioada 26.12.2016 - 10.04.2020 o parte din membrii celor două grupuri de facebook au postat date informatice obţinute în urma atacurilor informatice desfăşurate sau a transferului neautorizat, respectiv sisteme informatice (servere de tip Virtual Private Server, Remote Desktop Protocol, etc.) cu drepturi de acces, conturi de utilizatori şi parole aferente unor aplicaţii informatice, platforme de jocuri virtuale, aplicaţii de poştă electronică, reţele de sisteme informatice infectate precum şi date de identificare ale cardurilor bancare, toate în scopul comercializării acestora.

De asemenea, o parte dintre membrii comunităţii au postat pe o aplicație de socializare înregistrări video reprezentând atacuri informatice de tip Ddos asupra mai multor sisteme informatice.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe hard-disk-uri, unități centrale, laptop-uri, telefoane mobile, tablete, stick-uri de memorie și diverse înscrisuri.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combaterea a Criminalității Organizate Timișoara, Pitești, Mureș, Galați, Iași și Suceava, respectiv al Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Gorj, Ialomița, Neamț și Botoșani.

“Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au mai adăugat procurorii DIICOT.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”

astăzi, 10:55

Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...

De la lucrări fără aviz până la semnalizarea deficitară a acestora, polițiștii au amendat mai mulți executanți!

astăzi, 10:35

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației rutiere de către executanți de lucrări la drumu...