Pericol de explozie înlăturat de pompieri și voluntari

Un incendiu care a cuprins o butelie aflată în bucătăria de vară a unui localnic din satul Dracșani, din comuna Sulița, a fost stins înainte de a produce pagube materiale însemnate, de către pompierii Punctului de Lucru Flămânzi și voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

S-a întâmplat marți dimineață, la scurt timp după ce proprietarul casei a schimbat butelia, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

 

Potrivti sursei citate, apelul de urgență a fost înregistrat puțin după ora 8:00.

„La fața locului s-au deplasat pompierii militari și voluntari, cu două autospeciale cu apă și spumă. Primii care au ajuns au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat că ardeau butelia și câteva haine din apropierea focarului. Salvatorii au stins incendiul și au eliminat riscul de explozie, butelia fiind scoasă din bucătărie”, a transmis Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

Potrivit acesteia, până la sosirea pompierilor la fața locului, cei doi bătrâni, de 79, respectiv de 81 ani, au fost scoși din bucătăria unde s-a produs incendiul de către doi lucrători ai Postului de Poliție din Sulița.

Pentru înlăturarea pericolului de explozie sau incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:

- să nu folosească butelii de aragaz fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de cauciuc care prezintă porozităţi, crăpături sau deformări;

- să nu folosească aparate de utilizare (aragazuri, plite, maşini de gătit etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Repararea şi întreţinerea acestora să se facă numai prin unităţi autorizate;

- să nu folosească butelii de aragaz neomologate;

- să nu mânuiască şi să nu transporte buteliile cu gaze lichefiate, fără luarea măsurilor de protecţie împotriva lovirii, căderii şi deformării lor;

- să nu transvazeze gazele lichefiate dintr-o butelie în alta;

- să nu păstreze buteliile de aragaz, pline sau goale, în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;

- să nu modifice instalaţiile de gaze fără aprobări legale şi prin intermediul unor persoane neautorizate;

- să verifice permanent starea furtunurilor flexibile prin care sunt racordate aparatele de utilizare la instalaţia de gaze naturale. În situaţiile în care apar fisuri, crăpături etc. să le înlocuiască cu altele omologate, cu ajutorul persoanelor autorizate;

- pentru verificarea etanşeităţii se va utiliza numai soluţie de apă şi săpun.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...