La spital, din cauza unui câine

Un tânăr de 33 de ani, din Botoşani, a ajuns la spital după ce a căzut de pe bicicletă, la o viteză destul de mare. Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în dreptul localităţii Stânceşti.

Bărbatul se deplasa cu bicicleta pe un rum în pantă, iar la un moment dat i-a sărit un câine în faţă. Pentru a evita să lovească patrupedul, acesta a virat brusc, a pierdut controlul direcţiei bicicletei şi s-a dat peste cap. Plin de răni, acesta a reuşit să sune la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, iar la faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care i-a acordat acestuia primul autor, după care l-a transportat la Urgenţe.

„Pacientul prezenta mai multe traumatisme şi contuzii la nivelul capului, membrelor superioare şi inferioare. A fost stabilizat, după care transportat la Urgenţe”, a precizat un reprezentant al SJA Botoşani.

Tânărul a fost internat pentru mai multe investigaţii de specialitate, starea lui fiind însă una stabilă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...