ACUM: DIICOT și Serviciul de Operațiuni Speciale saltă traficanți botoșăneni, parte dintr-un grup infracțional organizat

La această oră, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, împreună cu procurori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, efectuează 36 de percheziții domiciliare în județele Iași, Suceava și Botoșani, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași 

Acțiunea vizează probarea activității infracționale a unui grup organizat, specializat în contrabandă cu țigarete. 

 

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna ianuarie 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat, în mod coordonat, în ceea ce privește achiziționarea din Republica Moldova și Ucraina a unor cantități importante de țigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat și comercializat către diverși cumpărători, în principal pe raza judeţului Iași.

Ca mod de operare s-a reținut faptul că, după primirea si depozitarea țigaretelor de contrabandă, liderul grupului infracțional proceda la distribuirea acestora către ceilalți membri și la colectarea banilor rezultați din valorificarea țigaretelor. De asemenea, liderul grupării indica prețul minim de distribuire a țigaretelor către ceilalți membri, care la rândul lor adăugau propriile procente la prețul de vânzare către cumpărători.

Polițiștii vor pune în aplicare 25 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Iași, pentru audieri și luarea măsurilor legale ce se impun.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției pentru Operațiuni Speciale și de sprijinul jandarmilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...