Accident grav pe Calea Națională din Botoșani: o familie a ajuns la Urgențe

Un accident rutier grav a avut loc vineri după-amiază, pe Calea Națională, în zona Gării, din municipiul Botoșani. Două autoturisme au intrat într-o coliziune puternică, în urma impactului o fetiță de zece ani și mama acesteia ajungând la Urgențe.

Conducătorul auto al unui taxi Renault Megane a încercat să întoarcă mașina pe refugiu, unde nu există marcaje de separație a sensurilor, pentru a merge spre zona industrială. Acesta nu s-a asigurat, însă, corespunzătoe, iar de pe banda a doua a venit în viteză un Mercedes, care nu a observat manevra în curs de efectuare a taximetristului, și a intrat direct în taxi.

 

Victimele accidentului sunt soția și fiica șoferului din Mercedes, ambele fiind preluate de un echipaj al SMURD. La scurt timp de la transportarea acestora spre sptital, micuța suferind inclusiv un atac de panică, conducătorul Mercedesului a acuzat dureri în piept și a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Niciunul dintre cei doi șoferi nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea gradului de vinovăție al celor doi conducători auto

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tabăra din Pridvorul Satului în satul Alba: Peste 90 de copii și tineri au participat! (Foto)

astăzi, 09:50

În perioada 12–14 iulie 2026, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Alba, comuna Hudești, Protopopiatul Darabani, păstorită de Pr. Stoean Dav...

Sărbătoare într-un sat din Botoșani de Sfântul Ilie!

astăzi, 09:28

Pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, un sat din Botoșani îmbracă straie de sărbătoare. Asociația „Arlechino Moldova” organizează Ziua Satului Mihai Viteazu. De la ora 15:00 &...

VIDEO - Lionel Messi, discurs manifest după meciul câștigat împotriva Angliei: ”O spun, indiferent pe cine deranjează sau ce se spune”

astăzi, 08:28

Lionel Messi a declarat că este fericit de parcursul Argentinei la Cupa Mondială de fotbal din 2026 și a afirmat că s-a pregătit special pentru a ajunge în cea mai bună formă la turneul f...