A urcat euforic la volan, a acroșat o mașină parcată, apoi s-a făcut nevăzut

Un bărbat de 34 de ani, din orașul Flămânzi, a consumat băuturi alcoolice și a urcat la volan. În timp ce conducea, a acroșat o mașină parcată, după care a părăsit locul accidentului. Incidentul a avut loc joi, polițiștii municipiului fiind seszați cu privire la producerea evenimentului de către un martor.

Bărbatul circula pe strada Crinului, a pierdut controlul asupra direcţie de mers, împrejurare în care intră în coliziune cu un autoturism care se afla parcat pe marginea părţii carosabile.

 

Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind depistat în scurt timp de către poliţişti.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea indicată fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

 

        

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...