Rotary Club Botoșani lansează cea de șasea ediție a programului bursier “Prof. dr. Constantin Manolache”

Generozitatea botoșănenilor prezenți la balul de caritate "Botoșaniul iubește excelența!”, organizat la data de 22 februarie 2019, de Rotary Club Botoșani (și în urma căruia s-au strâns fonduri pentru susținerea proiectul bursier "Ajută un copil să învețe!"), a creat posibilitatea acordării, pentru anul școlar 2019-2020, a unui număr de șase burse școlare “PROFESOR DOCTOR CONSTANTIN MANOLACHE“, în scopul sprijinirii elevilor din ciclul preuniversitar, de la unitățile școlare ale județului Botoșani.

 

Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unor premise pentru lansarea lor spre studii superioare.

Este considerat eligibil pentru a aplica la BURSA ȘCOLARĂ ROTARY orice elev care urmează cursurile la învățământul de zi, în unitățile de învățământ din județul Botoșani, și care:

- învață într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat din județul Botoșani;

- s-a remarcat la olimpiada/concurs - faza națională și s-a clasat în primele 20 de locuri;

- are media generală a anului de studiu anterior peste 9,00;

- îndeplinește condiția ca suma lunară a veniturilor brute a întreținătorilor să nu depășeasca plafonul de 1500 lei/membru de familie (valoare ce se va dovedi prin documente);

- nu beneficiază de alte burse, având surse în mediul privat. 

Perioada de primire a dosarelor de candidatură este 17 septembrie – 21 octombrie 2019, acestea urmând a fi depuse la secretariatul partenerului din cadrul acestui proiect: Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, str. Nicolae Iorga nr. 28, Botoșani, cu mențiunea: “în atenția Clubului Rotary Botoșani”.

Atribuirea burselor de studii se va face în urma unui proces de evaluare a candidaților înscriși, lista bursierilor câstigători urmând a fi publicată, cel mai probabil, la finalul lunii octombrie 2019.

Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate pe pagina de facebook a clubului: http://www.facebook.com/RotaryBotosani

Bursele poarta numele distinsului nostru coleg, profesor doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi. In memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare.

Clubul Rotary - Botoșani, organizație non-guvernamentală și non-profit, grup de voluntari din comunitatea locală, lideri și conducători din diverse firme private sau publice, profesioniști de elită în domeniul lor de activitate, are ca principiu / obiectiv susținerea performanței și a excelenței, prin implicarea în proiecte sociale, culturale, sportive și educaționale, sub sloganul “A servi mai presus de sine însuși”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

INEDIT în România: Primăriile care vor închide sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru construirea de școli sau grădinițe noi!

astăzi, 10:35

Primăriile care vor închide sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru construirea de școli sau grădinițe noi, ori pentru modernizarea celor existente, a anunțat, vineri, președintel...

Cauți un dulap frumos și accesibil pentru living? Descoperă ce oferă marca Belini

astăzi, 10:23

Un dulap pentru living care ajută la organizarea spațiului Un dulap amplasat în living poate îndeplini mai multe funcții. De multe ori este folosit pentru depozitarea hainelor, texti...

VIDEO - Emoție și solidaritate pe Stadionul Municipal. Mama lui Paul: ”Binele pe care l-ați facut, o șansă pentru copilul nostru!”

astăzi, 09:42

Lovitura de start a meciului dintre FC Botoșani și FCSB (3-2), din etapa a 3-a a play-out-ului, a fost una specială, cu o puternică încărcătură emoțională. Meci pentru viața lui Pau...

-->