Profesor de la „Antipa” cercetat penal pentru purtare abuzivă. Avea o atitudine nepotrivită față de eleve

Profesor de la „Antipa” cercetat penal pentru purtare abuzivă. Avea o atitudine nepotrivită față de eleve

Un profesor în vârstă de 48 de ani, din cadrul Liceului Teoretic „Grigore Antipa” din municipiul Botoșani este cercetat penal, după ce, în timpul orelor de curs, ar fi emis o serie de afirmații nepotrivite vizavi de câteva eleve din clasa a X-a. Părinții fetelor remarcate de către dascăl pentru aspectul lor fizic au depus plângere la Poliție, precum și la Inspectoratul Școlar Județean, ambele instituții declanșând anchete cu privire la cele sesizate.

Mai exact, ar fi vorba despre comparații cu tentă sexuală făcute de către profesorul de educație antreprenorială. Una dintre eleve, spre exemplu, a fost asemănată de către acesta cu un personaj feminin al lumii mondene, cunoscut drept model, dar și actriță de film interzis minorilor. Aceasta, precum și alte formulări tendențioase ar fi motivul pentru care fetele le-au relatat părinților că se simt abuzate la școală, cei din urmă reclamând cadrul didactic.

Cazul a intrat în atenția Poliției la începutul lunii în curs, pe 5 februarie, fiind demarată o anchetă penală.

„În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor, să se propună o soluție procedurală”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

De cealaltă parte, IȘJ Botoșani a declanșat la rându-i o anchetă, profesorul fiind în vizorul Comisiei de disciplină, care monitorizează activitatea acestuia și așteaptă rezultatele anchetei Poliției pentru a decide o sancțiune procedurală.

Între timp, elevele din clasa respectivă, precum și părinții acestora, vor fi chemați spre audiere.