Ministrul Educației: De anul viitor se vor schimba regulile la bacalaureat

Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că anul viitor vor începe discuțiile pentru schimbări la Bacalaureat în probele de competențe și proba scrisă la alegere a profilului.

„Anul acesta sub nicio formă nu se poate schimbă nimic la bacalaureat. În 2016 am mai avut o consultare publică pe tema aceasta. Este prevăzut în lege modul în care se organizează bacalaureatul. Ori pentru a face o modificare pe structura bacalaureatului trebuie să fie o modificare pe lege. Au fost atunci voci care au spus că fie trebuie să scoatem acele competențe sau să le păstrăm dar cu note, a mai fost cândva și cu note, că în felul acesta i-am motiva pe elevi să învețe și să se pregătească mai bine și pentru acele compentențe. Au fost voci care au spus că nu sunt utile pentru elevi, prin urmare să le scoatem. Numai că există în felul acesta o consultare contradictorie, adică unii spun într-un fel, alții spun în alt fel.  Trebuie până la urmă să iau o decizie. Cred că voi deschide și acest front, pentru că mai este o problemă legată de bacalaureat, pe care mi-au semnalat-o și în emailurile pe care le-am primit de la elevi. Este vorba de acea a treia probă scrisă, la alegere, în funcție de profil pentru liceele tehnologice, pentru liceele vocaționale. Ar trebui să le dăm posibilitatea să-și aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. Îmi doresc să deschid și acest front pentru anul școlar următor. Nu pentru anul acesta. Anul acesta nu se poate face nicio modificare și nici nu sunt adepta modificărilor din timpul anului școlar, pentru că mi-am dorit întotdeauna să conturăm niște decizii pentru viitor, nu în timpul anului școlar să facem lucrul acesta”, a declarat ministrul pentru Monica Anisie.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Planul de Acţiune propus de România pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine, aprobat de Comisia Europeană!

astăzi, 18:54

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că Comisia Europeană a aprobat Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprin...

Este de negăsit! O botoșăneancă a fost văzută ultima dată în Dorohoi!

astăzi, 18:16

Polițiștii din Botoșani efectuează verificări pentru localizarea unei femei, ILIE LIOCADIA, de 58 de ani, din comuna Brăești, care a părăsit domiciliul, astăzi, în jurul orei 12:00, c...

Botoșaniul își pune din nou inima la treabă. „Promenada Inimilor” devine o vânătoare de comori prin oraș!

astăzi, 18:09

Rotary Club Botoșani îi invită pe botoșăneni, duminică, 27 septembrie, la o nouă ediție a „Promenadei Inimilor”. Evenimentul vine anul acesta cu o formulă diferită: tradiți...