Academia Română critică dur Strategia de educaţie parentală propusă de Ministerul Educaţiei: "Inoportună şi neadecvată"

Academia Română consideră că proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale de legiferare a unui sistem de educaţie parentală este "inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniţi să-şi conserve specificul naţional în cadru european", potrivit unui comunicat dat publicității vineri.

"Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu "omul nou", fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate", se arată în comunicat.

 

Academia Română consideră că, "în anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională".

"Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de "strategie naţională" a României. Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susţinut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare şi bună administrare a şcolilor", se mai arată în document.

Academia Română mai este de părere că strategia propusă ar agrava situaţia disperată a copiilor orfani, "care ar urma să fie educaţi într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale". "Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis «moderniste» nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic", potrivit comunicatului.

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, luna trecută, în dezbatere publică, proiectul "Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025". Acesta este pus în discuţie până pe 10 iulie. Propunerea prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali, care, timp de două ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă "mentalităţi conservatoare" şi atitudine care "idealizează familia tradiţională". De asemenea, strategia include o propunere potrivit căreia părinţii vor urma cursuri de parenting, în cazul în care copilul parcurge un nou ciclu de învăţământ. Pentru această etapă de formare a părinţilor, MEN informează că este necesară o alocare bugetară de 295.041.105 lei în primul an, pentru 2.553.861 de părinţi. Citeste aici despre Strategia propusă de Ministerul Educației

Punctul de vedere al Academiei Române AICI

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Un Stradivarius la sat": Muzica clasică ajunge în comunitățile rurale din România

astăzi, 17:18

Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) lansează proiectul cu un recital în satul care a fost un model de bună conviețuire între etnii Fundația ...

Protestul oierilor a fost deturnat, protestatarii s-au bătut cu jandarmii: Gaze lacrimogene, bâte în Piața Victoriei

astăzi, 17:08

Protestul oierilor din Piața Victoriei a fost marcat de tensiuni. Manifestanții au aruncat cu obiecte și s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene....

Profesori de la Colegiul Economic din Botoșani, aflați la un curs de formare în Grecia! (Foto)

astăzi, 15:25

În perioada 10-14 august 2026, două cadre didactice de la Colegiul Economic ,,Octav Onicescu’’ Botoșani au participat la cursuri de formare, în cadrul proiectului Erasmus+&nb...