Zeci de panouri publicitare amplasate ilegal în municipiul Botoșani. Agenți economici sancționați

De la începutul anului, polițiștii locali au identificat zeci de panouri publicitare amplasate ilegal pe terenuri aparținând domeniului public al municipiului Botoșani.

„În acest sens, au fost identificați cinci agenți economici care au amplasat un număr de 34 panouri publicitare cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate și ale H.C.L. nr. 177/2018 (zone supuse controlului str. Calea Națională, str. Cuza Vodă, str. Marchian, Bulevard M. Eminescu, Bulevard G. Enescu)”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.

 

Într-o primă etapă s-a procedat la somarea acestora în vederea dezafectării panourilor ilegal amplasate, la termenul limită constatându-se că doar un număr de șase mijloace de publicitate au fost dezafectate.

„În perioada următoare, având în vedere că agenții economici nu s-au conformat măsurilor, se va proceda la dezafectarea pe cale administrativă a panourilor publicitare”, au transmis reprezentanții instituției.

Pentru combaterea efectului negativ asupra calităţii mediului de viaţă al locuitorilor prin ocuparea excesivă şi haotică a spaţiului public cu mijloace publicitare, acțiunile pe această tematică, vor fi efectuate și în perioada următoare.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

Friday, 6 November 2026

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

Friday, 6 November 2026

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

Friday, 6 November 2026

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...