Ministrul Budăi reamintește: de la 1 ianuarie, salariile bugetarilor sunt mai mari. Asta, dacă nu intervin membrii noului guvern

Ministrul interimar al Muncii, Marius Budăi, a reamintit că de la 1 ianuarie, conform prevederilor actuale, salariile vor fi mărite pentru bugetari. Ceea ce a sublinit, însă, ministrul trecut în Opoziție, este că există, totuși, riscul ca aceste creșteri să fie amânate sau chiar anulate de viitorul guvern.

„Sperăm ca viitoarea Guvernare, de dreapta, din cine va fi formată ea, nu doar să nu taie salariile şi pensiile, ci foarte important, să aplice, în continuare, creşterile prevăzute de Legea Salarizării Unitare şi noua Lege a Pensiilor. Şi vă reamintim că Legea 153/2017 prevede creşteri anuale până în 2022, ale salariilor bugetarilor, cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, cu 25% din diferenţa dintre salariul în plată şi cel prevăzut în grila din 2022. Vă reamintim, de asemenea, că salariilor profesorilor trebuie mărite, de la 1 septembrie 2020 la nivelul prevăzut în grila din anul 2022. Nu în ultimul rând, tot la 1 septembrie 2020 punctul de pensie trebuie să crească la 1775 de lei, iar în anul următor, la aceeaşi dată, la 1.875 de lei, urmând ca din octombrie 2021 să se aplice noua formulă de calcul bazată pe VPR, Valoarea Punctului de Referinţă. Atenţie, pe toate acestea va trebui să le implementeze noul Guvern, fiind deja votate de Parlament”, a precizat Budăi

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele Bibliotecii 2026: Șase zile dedicate lecturii și întâlnirilor cu publicul botoșănean!

astăzi, 14:48

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani organizează, în perioada 9–14 noiembrie 2026, o nouă ediție a Zilelor Bibliotecii. Programul reunește activități pen...

Femeie atacată pe stradă de câinii scăpați dintr-un țarc, polițiștii au intervenit imediat!

astăzi, 14:31

Polițiștii au intervenit în orașul Săveni, în urma unui apel la 112, prin care era sesizat faptul că o femeie ar fi fost atacată de mai mulți câini. Ajunși la fața loculu...

Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!

astăzi, 12:19

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...