Guvernare. Investiţiile străine scad, datoria României creşte!

Investiţiile străine directe au coborât, în primele cinci luni ale acestui an, cu circa 10,2% faţă de intervalul similar din 2018, până la 1,491 miliarde de euro, conform datelor publicate ieri de Banca Naţională a României (BNR).

Investiţiile străine în România au scăzut, pe fondul diminuării numărului de firme cu capital străin nou înfiinţate. În schimb, contul curent al balanţei de plăţi şi datoria externă au crescut, în primele cinci luni din 2019, faţă de perioada similară a anului trecut.

 

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,491 miliarde de euro (comparativ cu 1,660 miliarde de euro în perioada ianuarie - mai 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1,476 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 15 milioane euro”, se arată într-un comunicat al băncii centrale.

În același timp, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu 6,61%

În paralel, datoria externă totală a României a crescut, în primele cinci luni ale anului, cu 4,109 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 69,455 miliarde de euro la 31 mai 2019 (67,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,2% faţă de 31 decembrie 2018.

Datoria externă pe termen scurt a atins, la 31 mai 2019, nivelul de 34,071 miliarde de euro (32,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,3% faţă de 31 decembrie 2018.

Contul curent al balanţei de plăţi (reprezentând sinteza tranzacţiilor economice şi financiare ale României cu restul lumii) a înregistrat, în ianuarie – mai 2019, un deficit de 3,401 miliarde de euro, cu 32,6% mai mare decât cel din perioada similară de anul trecut, a mai adăugat banca centrală.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...