Eurostat: Inflaţia în România este de trei ori mai mare decât media europeană!

România a avut şi în luna iulie 2019 cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în luna iunie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat.)

Este a şaptea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.

În timp ce în România preţurile de consum au crescut comparativ cu luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în iulie 2019 până la 1,4% de la 1,6% în iunie!

 

În zona euro inflaţia a scăzut până la 1%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna iunie.

În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia şi Slovacia (ambele cu 3%).

La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Portugalia, ţară care a înregistrat o inflaţie negativă de 0,7%, în timp ce în Cipru preţurile de consum a crescut cu 0,1%, iar în Italia cu 0,3%.

Comparativ cu situaţia din luna iunie 2019, rata anuală a inflaţiei a crescut în 11 state membre, a rămas stabilă în două state membre şi a scăzut în 15 state membre.

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,53 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente şi ţigări (0,37 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, cu 5,15%, a serviciilor cu 4,11% şi a mărfurilor nealimentare cu 3,44%.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat, la începutul acestei luni, că banca centrală a păstrat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,4% pentru finalul anului viitor.

BNR estima în mai 2019 o inflaţie de de 3,3% pentru decembrie 2020.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...