În anul 1940, poetul Ion Minulescu îşi aminteşte cum l-a cunoscut la Paris pe Constantin Brâncuşi. "La Paris, Brâncuşi trăieşte foarte izolat. În faţa atelierului său se află o piatră de moară pe care, în zilele cu soare, Brâncuşi îşi serveşte prietenii sosiţi din ţară", povestea Minulescu. Fostul nostru ministru la Paris, dl. Dinu Cesianu, se plânge la Minulescu de faptul că, deşi stă de doi ani în acest oraş, Brâncuşi nu s-a dus încă să-l vadă. Auzind acestea, Minulescu zice: "Poţi să stai şi douăzeci şi n-ai să-l vezi pe Brâncuşi la uşa dumitale". Ministrul s-a hotărât atunci să se ducă el la ciudatul sculptor, povesteşte poetul mai departe. "Cea dintâi vorbă pe care i-a spus-o Brâncuşi a fost aceea să nu cumva să-i dea vreo comandă, fiindcă el nu lucrează pentru ministere".
Mi-am amintit de povestea asta odată cu marea veste a cumpărării sculpturii lui Constantin Brâncuşi. Adaug la cele de mai sus şi că Dinu Cesianu, ministrul nostru la Paris în vremea aceea, era un apropiat al lui Carol al II-lea şi al Camarilei regale.
Aşadar: 11 milioane de euro pentru o lucrare care face parte din patrimoniul naţional (acesta este motivul - patrimoniul naţional -pentru care "Cuminţenia pământului" nu poate părăsi definitiv teritoriul României). Preţul este decent, se spune (având în vedere că în anii 90 ea fusese evalută de statul român la vreo 15 milioane dolari - or cota lui Brâncuşi a crescut de câteva ori de atunci-, iar în urmă cu doi-trei ani se vorbea de 20, mai des chiar de 30 de milioane de euro, evaluare aparţinând unui expert internaţional).
Suma, ne anunţă domnul ministru al Culturii, va fi achitată "pe din două": jumătate Guvernul, jumătate poporul. Ca să ne bucurăm împreună, aşadar!
Nu înţelegem, însă, de ce Guvernul nu plăteşte INTEGRAL suma.
"Eu cred că statul român trebuie să dea și o parte din sumă, indiferent care e starea de prosperitate a națiunii. (...) Statul român trebuie să răscumpere, într-o anumită măsură, nedreptatea care i-a fost făcută lui Brâncuși în anii '50 când a fost considerată o artă decadentă, formalistă, când statul român a încercat să smulgă cu tractorul Coloana Infinitului de la Târgu Jiu. (...) Eu cred că statul român ar trebui să facă un efort, chiar dacă poate nu va putea da toată suma prin care să arătăm că nouă, ca națiune, ne pasă de moștenirea lui Brâncuși", sublinia ministrul Culturii.
Neclară este şi partea cu "indiferent care e starea de prosperitate a naţiunii". Păi care să fie? EXCELENTĂ!
Altfel ar fi imposibil ca acelaşi stat (adică cel căruia îi încredinţăm banii noştri!) să dea, cu titlu de "ajutor", 6,6 milioane euro la Therme Bucureşti, un complex exclusivist şi destul de controversat (nu mai vorbim că acelaşi stat nu a mişcat un leu pentru salvarea unor staţiuni precum Felix sau Herculane, unde mergea tot omul de condiţie medie).
Încă un fapt care uimeşte peste măsură: DNA informa, acum câteva săptămâni: În ceea ce privește suma banilor dați mită doar anul trecut (2015), aceasta ajunge la 431 milioane de euro, "comparabilă cu bugetul pentru finanțarea programului de autostrăzi pentru 2016 - 2018".
431 MILIOANE DE EURO au circulat anul trecut în sacoşe, prin parcări, prin wc-urile instituţiilor etc. Onor stat, onor minister, aveţi răspunsul în ceea ce priveşte "indiferent care e starea de prosperitate a națiunii".
În aceste condiţii, "subscripţia publică" pentru a aduna 5-6 milioane de euro ca să păstrăm "Cuminţenia pământului" ni se pare o glumă. Să fim, totuşi, ceva mai sus decât Dinu Cesianu!
Subscripţia publică trebuie să se facă la uşa DNA-ului. Şi nu, nu e o ironie!
