Lucrarea unei călugărițe întru renașterea împărăteștii lavre a Voronei

Lucrarea unei călugărițe întru renașterea împărăteștii lavre a Voronei

În 1959, o mare năpastă s-a abătut asupra monahismului românesc. Un ticălos decret, 410, expulza din mănăstiri monahii și monahiile cu vârste tinere. De fapt, era un prim pas în închiderea treptată a vetrelor monahale. Dar Dumnezeu a rânduit cu totul altfel mersul lucrurilor. Mai-marii Bisericii au întreprins statornic diligențe ca să redea monahismului sihăstriile zăvorâte, unele străvechi, aidoma Voronei. Odată cu ieșirea din stalinism se produsese în România o oarecare relaxare a liniei dure promovate și sub ucaz sovietic în primele decenii de regim comunist. Internaționalismul își pierduse din vigoarea devastatoare a începutului de eră nouă, cum o numeau ideologii și trompetiștii noii puteri democrat populare.

După 1965 avea loc în țara noastră o colorare națională a socialismului, însoțită de o slăbire a zăgazurilor. Se producea pentru scurt timp o relativă liberalizare. Cu diplomație, ierarhii au folosit momentul prielnic pentru cauza Bisericii supusă prigoanei și ofensivei ateiste.

Astfel, Mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei a izbutit să-i convingă pe puternicii zilei să restituie eparhiei sale Mănăstirea Vorona. Aprobarea obținută nu prevedea reluarea vieții monahale, ci transformarea mănăstirii în cămin pentru maicile bătrâne și bolnave. Era o victorie de etapă, dar care deschidea o portiță pe unde se putea merge spre atingerea țelului în taină râvnit, acela de renaștere a chinoviei de mare și nobilă tradiție.

Bisericile și celelalte venerabile zidiri aflate vreme de aproape un deceniu în administrarea Cooperativei Agricole Vorona, batjocorite de-a dreptul, erau aproape să cadă la pământ. Se întorceau însă miraculos la matcă și la rosturile lor. Dar era o misiune deloc simplă, dată fiind starea deplorabilă a tuturor construcțiilor. Ar fi fost poate mai lesne de zidit din temelii altele noi. Așa ceva nu doar că nu ar fi fost cu putință ca urmare a opoziției regimului, dar nici nu se putea concepe. Așeză­mintele cele de demult încorporau în zidurile lor o istorie, ce trebuia păstrată cu orice chip. Pentru asta, nici un preț nu era mare.

Se cerea jertfă și oameni dedicați trup și suflet reînvierii din cenușă a lavrei. Biruitorul Vlădică Iustin a găsit omul potrivit, chiar providențial, pentru această operațiune dificilă. Își adusese aminte că în acele zile de cumpănă ale anului 1959 se trezise la Mitropolie cu o tânără călugăriță, de numai 25 de ani, Teofana Scântei, stareța voievodalei ctitorii a lui Petru Rareș de la Râșca. Venise cernită să-l roage pe Stăpânul ei s-o dezlege de răspunderea din fruntea obștii. L-a implorat pe ierarh s-o înțeleagă și să-i dea binecuvântare, că nu putea ea cu nici un chip, fiind printre cele izgonite din chinovie, să fie părtașă a acestui sacrilegiu. Mitropolitul a ascultat-o cu răbdare și durere pe cea pentru care nimic nu era mai scump pe lume decât mănăstirea în care nevoia. Se citea asta în ochii ei mari și blânzi, niște ferestre atotvăzătoare ale sufletului. Ierarhul n-a luat defel ușor hotărârea de a o slobozi din post. A făcut-o ca să-i aline puțin suferința. Știa că cinul monahal pierdea o viețuitoare născută pentru sacerdoțiu și era greu de acceptat o asemenea realitate.

Alungată din rai, maica Teofana și-a dus cu demnitate povara ce-i fusese hărăzită de Dumnezeu. Nu mai trăia în mănăstire, dar nu putea fi altceva decât călu­găriță. Lucra ziua la Filatura de in și cânepă din Fălticeni, unde câștigase unanimă apreciere prin hărnicia, corectitudinea și multiplele ei calități umane. Ajunsă acasă, după truda grea în huruitul acelor multe războaie la care lucra, se simțea ca într-o chilie. În odăița simplă, unde locuia cu o altă monahie îndepărtată din călugărie, se întorcea în lumea ei, la cărțile de rugăciune, la metanii. Duminica și de sărbători cânta la strană în bisericile din Fălticeni tot ca la chinovie. Gândul zbura mereu spre mănăstire cu nădejdea niciodată pierdută a revenirii acolo unde i-o spunea inima. De aceea poate n-a fost surprinsă când a venit chemarea. I-a mulțumit Domnului că i-a auzit rugăciunea și s-a prezentat bucuroasă. Mitropolitului Iustin, care a întâmpinat-o de data asta, nu ca în urmă cu nouă ani cu o veste rea, ci cu una bună.

Primea însărcinarea să meargă la Mănăstirea Vorona spre a deschide un așezământ de îngrijire a maicilor vârstnice. Avea drept ajutoare pentru a scoate la lumină lavra cea pustiită, ruinată, patru călugărițe. Înțelese din prima clipă ce grea treabă îi stătea îna­inte, dar a răspuns ca un oș­tean, cum mărturisise Înaltul Bartolomeu când a fost chemat înspre asfințitul vieții să urce în scaunul de arhiepiscop al Clujului. Maica Teofana nu se ferise niciodată de muncă și-o stimulau provocările. Era convinsă că va ajunge cu bine și izbânditoare la liman. Cu acest simțământ a plecat de la Fălticeni, unde a lăsat multe regrete, și s-a dus la Vorona, hotărâtă să făptuiască ceea ce i se ceruse, să săvârșească miracolul renașterii împărăteștii lavre. Sosise la Vorona în august 1968. La început a îndepărtat mizeria atotstăpânitoare, a spoit toate clădirile, făcându-le primitoare, a luminat bisericile și le-a pregătit pentru slujbe. În fiecare zi, ca într-o minune asupra Voronei, cădea o rază de soare, o rază de speranță. Dar mintea monahiei vedea mai departe. Întrezărea poiana plină de știu­beiele prisăcii călugărești. Peste câteva luni, visarea prindea contur. În 10 ianuarie 1969, maicii Teofana Scântei i se înmânase actul de numire ca stareță a Mănăstirii Vorona.

Lavra se reîntrupa. Demersul recuperator al Mitropolitului Iustin avusese deznodământul cel fericit. Se așternea un drum lung, anevoios, istovitor, dar și presărat de inegalabile satisfacții, acela de reînnodare a firului rupt în acel an 1959 de tristă amintire. Se adăuga fireasca înnoire. Se pornea pe o cale nu lipsită de obstacole, dar care a fost una suitoare spre orizonturi noi, făgăduitoare de mai bună și statornică întemeiere. Odată clădirile reparate, s-a impus ca maximă urgență refacerea țesutului vieții monahale, ceea ce avea să se dovedească infinit mai dificil de realizat decât reconstrucția edificiilor. Regimul se manifesta pe mai departe ostil Bisericii și rămânea un adversar neînduplecat al monahismului. Nu era admisă cu nici un chip intrarea tinerilor în mănăstiri. Acestea aveau mare nevoie de novici. Mănăstirea Vorona în mod special. Erau destui doritori de a îmbrățișa călugăria, dar cerbicia atotputernicei Securități și a Departamentului Cultelor îi împiedica să-și împlinească as­pirațiile. În pofida acestor opre­liști, tinerii sfidau primejdiile și intrau în chinovii, ascunși ochilor albaștri de stareți, protejați de episcopi curajoși.

Mănăstirea Vorona, cu faima ei de lavră, atrăgea tinere hotărâte să-și jertfească viața Mântuitorului. Blânda, dar viteaza maică stareță Teofana le-a primit și le-a călăuzit ca o mamă pe cărările monahismului. Într-un asemenea climat vrăjmaș, obștea Voronei sporea an de an. Cu tact, discret, avea să se ajungă la 60 de viețuitoare, cam cât avusese lavra de călugări în multe din perioadele trecute ale existenței sale. Vorona se înscria tot mai pregnant pe făgașul marii sale tradiții, devenind o împărătească lavră a monahiilor. Slujbele se țineau ca la marile sihăstrii. Ruga și truda se înfră­țeau.

Totodată se construia spornic și Mănăstirea Vorona răspândea iar lumina sfințeniei ca odinioară, atrăgând cu forța ei seducătoare de topos sacru mul­țimile de credincioși. Oamenii stăpâniți de evlavie poposeau în poiana luminii cu simțământul că sunt în Grădinile Maicii Domnului.

Cei patru mitropoliți sub sceptrul cărora s-a aflat în ascultare maica stareță Teofana, Iustin, Teoctist, Daniel și Teofan, s-au grijit cu dragoste părintească de bunul mers al Voronei și mult au fost bucuroși să constate cum crește și înflorește obștea.

Maica Teofana Scântei, păsto­rița cea de ispravă a lavrei de mai bine de 50 de ani, a fost dăruită de Dumnezeu cu harul de a lucra cu oamenii și a-i călăuzi spre făptuirea binelui și iubirii aproapelui. Jumătatea de veac de când maica Teofana conduce obștea Voronei, poate una dintre cele mai lungi și rodnice perioade de purtare a cârjei stărețești din cuprinsul Ortodoxiei românești, este una a faptelor de seamă, cu răsunet în istoria mănăstirii și cu un loc proeminent în cronica monahismului nostru. Această neabătută osteneală, având ca rezultat renașterea împărăteștii lavre desființate în 1959 de comuniști, a fost cinstită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei Teofan, care a oficiat în ianuarie 2019 la Mănăstirea Vorona o slujbă de marcare a istoricului moment al jubileului stăreției unei maici smerite, dar cu o vocație ziditoare și cu iscusința de a țese climatul înțelegerii și păcii sufletești și a săvârși comuniunea, adică pravila dintâi a monahismului. Vlădica i-a conferit cu acel prilej Maicii Teofana Scântei în semn de prețuire „Crucea Moldavă”. Distincția se alătura „Crucii Patriarhale” primite din partea Patriarhului Teoctist, care i-a atribuit și rangul de stavroforă.

 La cei 85 de ani rostuiți la 30 iunie 2019, maica stareță Teofana Scântei își duce cu jertfă misiunea de mare însemnătate într-o frățească și caldă îmbră­țișare cu admirabila ei obște, pe care a modelat-o spre a trăi călugăria în spiritul cel vechi și înalt al împărăteștii lavre. Sub povața și la îndemnurile părin­tești ale unei starețe binecuvântate de Domnul de a fi omul potrivit la timpul și locul potrivit, viețui­toarele Voronei, azi peste 40 la număr, au fost la înălțimea chemării și astfel cele două părți de drum în istorie s-au unit osmotic, alcătuind un întreg, acela al exemplarei trăiri și slujiri întru Domnul.

(Din albumul monografic „Vorona-împărăteasca lavră”, în pregătire la Editura„Doxologia”)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mircea Geoană va deveni secretar general adjunct al NATO!

astăzi, 16:02
10

Fostul ministru de Externe, Mircea Geoană, va prelua funcția de secretar general adjunct al NATO  din luna octombrie, după ce a fost numit de secretarul general al Alianței Nord –Atlant...

Bărbatul dispărut duminică în apele Prutului a fost găsit

astăzi, 15:14
224

Bărbatul dispărut duminică în apele Prutului, pentru care s-au mobilizat pompieri din două județe, Botoșani și Neamț, timp de patru zile, a fost găsit astăzi, la aproximativ doi kilometri d...

Suntem cei mai tari din Europa! La inflație! De șase luni!

astăzi, 14:51
42

Guvernul actual a reușit în ultimul timp să ne țină constant pe primul loc din Europa, așa că astăzi putem să ne lăudăm că suntem liderii Uniunii Europene, dar la capitolul inflație....