„Bani din cer” pentru botoșăneni, în acest weekend

Echipa Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani îi invită pe botoșăneni la Casa Tineretului, duminică, 1 martie a.c., de la ora 18:00, la spectacolul „Bani din cer”, de Ray Cooney, în regia artistică a lui Alexandru Vasilache, cel care asigură inclusiv coloana sonoră a piesei. Scenografia este semnată de către Mihai Pastramagiu.

Din distribuţie fac parte actorii: Daniela Bucătaru (Jean Perkins), Sorin Ciofu (Henry Perkins), Ioan Crețescu (Bill), Gheorghe Frunză (Davenport), Petronela Chiribuţă (Betty Johnson), Răzvan  Amitroaei (Vic Johnson), Vali Popa (Slater) și Petruț Butuman (Un trecător).

 

Dialog cu regizorul Alexandru Vasilache: „Orice situație de acest fel te învață ceva, te reface!"

- După „O noapte nebună", iată un spectacol construit cam după acelaşi calapod...

- Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi "Bani din cer" nu face excepţie de la "regulă". Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţii cu totul şi cu totul deosebite!

- Ray Cooney dramaturgul are, deja, un "stil al casei" în ce priveşte construcţia textului...

- Dacă vom aşeza alături şi "O noapte nebună", vom vedea un mod de a construi intriga oarecum asemănător... sau este vorba de un număr de telefon identic sau de un apartament care se confundă cu altul...

- ... iar în acest rând se încurcă... banii!

- Personajului principal "îi cade din cer" un mare noroc - o sumă enormă de bani. Şi apoi apar întrebările: ce să faci cu o sumă de bani atât de mare? Cum să gestionezi corect aceşti bani? Care sunt... ispitele care se ivesc? Care sunt primii paşi de făcut în momentul în care ai atât de mulţi bani? Orice situaţie de acest fel - când capeţi - surprinzător - o sumă mare de bani - te învaţă ceva, de reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani!

---------------------------------

Biletele se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 (program: 10.00 – 12.00 și 16.00 - 18.00, de marți până duminică inclusiv), în incinta Shopping Center- Carrefour - ( 16.00 - 19.00, de marți până vineri  și 11.00 – 13.00, sâmbătă și duminică) și online, pe site-ull instituției.

Prețul unui bilet este de 30 lei. Pentru elevi, studenți și pensionari este de 15 lei

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...