ANCHETA Ştiri Botoşani: Cum răspund scriitorii la un subiect primit de elevi la bacalaureat!

ANCHETA Ştiri Botoşani: Cum răspund scriitorii la un subiect primit de elevi la bacalaureat!
Plecând de la subiectul de bacalaureat de anul acesta (Text argumentativ despre rolul scriitorului in societate), am invitat scriitorii să "argumenteze" şi să expună - în viziune personală - un punct de vedere asupra acestui subiect. Ancheta jurnalistică pe care am iniţiat-o se constituie într-un semnal de alarmă privind (ne)implicarea scriitorului în problemele societăţii, rolul intelectualului în formarea de opinii, despre puterea sa de a influenţa decizii sau de a se exprima cu privire la probleme cu impact social major. Nu putem demara această anchetă fără a aminti aici rolul intelectualităţii în perioada interbelică, războiul psihologic pe care noua putere comunistă l-a purtat decenii la rând, cu efecte răvăşitoare care se simt până în zilele noastre. Intelectualii (cei mai mulţi scriitori!) au fost reduşi la tăcere, îndepărtaţi din spaţiul public, torturaţi, ucişi. De partea cealaltă a existat, desigur, intelectualul de partid, scriitorul de curte, omul nou al orânduirii socialiste, care a rezistat în timp şi pe care îl regăsim şi astăzi în spaţiul public, pe poziţii privilegiate. (Florentina Toniţă)


Mihaela Arhip a debutat cu poezie în anul 1997, în revista Limba şi Literatura română. Colaborează cu versuri şi articole în publicaţii periodice din Botoşani şi din ţară (Archaeus, Cronica, Cronica veche, Dacia literară, Intertext, Mentor, Opinia Fălticeneană, Relief educativ moldav, Revista română, Ţara de Sus) În anul 1999 obţine Premiul revistei Dacia literară la Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, secţiunea Grupaje de poezie, Botoşani, iar un an mai târziu, la aceeaşi competiţie literară este distinsă cu Premiul revistei Cronica, dar şi Premiul Editurii Dionysos, Kastellaun (Germania), pentru debut editorial, volumul "Sfârşitul inocenţei" fiind publicat în anul 2002, la Editura Axa. Şapte ani mai târziu, Mihaela Arhip publică, la Editura Axa, cartea "Libertatea unui condamnat la viaţă", iar în 2011, de această dată la Editura Eikon, Cluj-Napoca, apare volumul de versuri "(I)reversibil".


MIHAELA ARHIP: Nu am reuşit încă până acum să răspund la întrebarea lui Diderot: "Dar cine va fi stăpânul? Scriitorul sau cititorul?"

Când am primit provocarea de a vorbi despre rolul scriitorului în societate, mi-am adus aminte, brusc şi clar, de un fragment pe care îl citisem în adolescenţă, din cartea "Bună dimineaţa, băieţi", de Grigore Băjenaru.

Nu ştiu de ce tocmai fragmentul în care naratorul personaj relatează despre întâlnirea cu "ultimul junimist, Iacob Negruzzi". Începutul, când mărturiseşte cu o emoţie pe care am retrăit-o şi eu, ca cititor: "Un scriitor din generaţia veche a Junimii de la Iaşi, care se născuse cu 7 ani înaintea lui Eminescu! Pe acesta aveam să-l văd peste câteva minute!" şi finalul, care mi-a rămas în minte, ascuns, după atâţia ani de la prima lectură a cărţii: "I-am prins mâna şi nu m-am putut stăpâni, m-am aplecat şi i-am sărutat-o cu evlavie, ca bunicului meu. / - Ce faci? spuse el jenat. Nu trebuia!/  - Mâna aceasta au strâns-o făuritorii literaturii noastre şi pentru mine e ca şi sfinţită, prin atingerea lor!".

Şi am invidiat atunci pe cel care a fost elevul lui Camil Petrescu, i-a strâns mâna lui Liviu Rebreanu şi a ascultat istorii inedite de la însuşi Iacob Negruzzi. L-am invidiat fiindcă citeam mult, respectam şi intuiam povara pe care o purta un scriitor, le citisem biografiile şi ştiam  care este rostul şi rolul lor în Istoria Literaturii Române (e adevărat, doar ceea ce era permis să ştiu în acea vreme).
Atât de sacră era fiinţa Scriitorului în mintea mea de adolescent.

Cred acum, la fel ca atunci, că scriitorul are menirea de a filtra realitatea prin prisma propriei sensibilităţi şi de a o reda cititorului în esenţa ei. Are rolul de a reflecta în tot ceea ce scrie o realitate pe care nu o găsim în niciun manual. Şi de a respecta adevărul. Chiar dacă adevărul pe care trebuie să îl trimită mai departe în timp este doar al lui. Sau, tocmai de aceea, pentru că este doar al lui şi eu, cititorul, aştept să mă întorc într-un Timp şi să retrăiesc o Istorie  reflectate de memoria şi de sensibilitatea Omului care a trăit Istoria pe pielea lui şi a avut Timpul lui.

În opinia mea, scriitorul are responsabilitatea de a se supune doar propriei puteri atunci când făureşte şi populează lumi, când ridică altare sau dărâmă cetăţi, când luptă, iubeşte, urăşte sau crede, fără a cădea în capcana niciunei alte puteri, fie ea politică, economică sau de altă natură. Pentru că în clipa aceea adevărul nu va mai fi doar al lui şi  mie, cititorul, nu-mi place să fiu manipulat, mai ales atunci când am la temelia sufletului rafturi de cărţi sacre lecturate în singurătate şi interpretate timid sau incisiv la întâlniri cu critica literară, povestite între prieteni sau învăţate la orele de limba română,  cărţi care mi-au schimbat lumea din temelii de câte ori o credeam ruinată definitiv.

Un alt amănunt care mi-a venit în minte atunci când am încercat să scriu despre subiectul propus a fost unul pe care l-am citit în timpul liceului, în "Rădăcini", de Alex Haley. Despre griotul care a refăcut puntea dintre stră-stră-nepotul negrului răpit din satul lui natal şi dus în sclavie şi urmaşii celor rămaşi acasă.

Griotul este un poet-cântăreţ ambulant în Africa occidentală. De fapt,  exercită o funcţie de muzicant poet şi retransmite prin viu grai, din generaţie în generaţie, istoria unei familii. O învaţă, cât este ucenic, şi o îmbogăţeşte, reuşind să păstreze legătura între trecut şi prezent. Ceea ce nu am aflat din dicţionar, care era una dintre sursele de bază de informaţii pe atunci, a fost faptul că aceşti grioţi, care corespund oarecum trubadurilor medievali, deşi sunt multe diferenţe între ei, atunci când mureau, erau îngropaţi în trunchiul unui baobab. Şi de acolo vegheau mai departe istoria lumii.

În mintea mea de adolescent, licean care îl studia pe Blaga, baobabul a corespuns gorunului din trunchiul căruia îi "vor ciopli/ nu peste mult sicriul", fiindcă Blaga era scriitor şi scriitorul are menirea de a aminti societăţii în care trăieşte cine este, care îi sunt rădăcinile, de a-i aminti de unde a pornit şi de a o avertiza dacă drumul este greşit, are menirea de a pune curcubeul lui peste furtunile societăţii în care trăieşte, la fel cum Dumnezeu a pus curcubeul peste lumea de după Potop, ca semn al legământului Său cu oamenii.

Am, din fericire, o bibliotecă frumoasă. Îmi place să citesc. Pentru mine, Scriitorul este cronicarul lui Dumnezeu, ascultă, vede şi (tran)scrie despre întâlnirile Lui cu omul. Iar societatea este formată din cititori (din nefericire, într-o proporţie din ce în ce mai mică). Eu am citit mai întâi haotic, mai apoi ordonat, am scris. Dar nu am reuşit încă până acum să răspund la întrebarea lui Diderot: "Dar cine va fi stăpânul? Scriitorul sau cititorul?".
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copil căzut de la etajul 3 al unui bloc din Dorohoi!

Duminică, 24 Septembrie 2017
1263

Un băiețel a căzut duminică seara de la geamul apartamentului în care locuiește cu părinții, în municipiul Dorohoi, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital.Incide...

A ajuns la spital după ce a primit un telefon de la un "polițist"!

Duminică, 24 Septembrie 2017
2057

Botoșăneanca în vârstă de 69 de ani a fost la un pas de a cădea în plasa unui escroc care a apelat la metoda "accidentul" în încercarea de a face rost de ba...

A intrat cu BMW-ul într-un stâlp din cauza vitezei! FOTO

Duminică, 24 Septembrie 2017
6759

Șoferul, în vârstă de 21 de ani, din Brehuiești, se deplasa la volanul unui BMW către oraș, iar după sensul giratoriu de la Dedeman, într-o curbă, pe fondul neadaptării vitez...