A murit mezzosoprana Iulia Buciuceanu

Mezzosoprana Iulia Buciuceanu, prim solistă a Operei Române din Bucureşti în perioada 1952 - 1983, a murit sâmbătă, anunţă Ministerul Culturii. 

„O zi neagră pentru cultura românească... Odihnă veşnică, Iulia Buciuceanu!”, transmite Ministerul Culturii, într-o postare pe pagina de Facebook, în condițiile în care tot sâmbătă a venit vestea că a încetat din viață și marele actor Valentin Uritescu.

Iulia Buciuceanu era sora regretatei artiste Tamara Buciuceanu-Botez. Soţul său a fost marele actor George Constantin, iar fiul lor este actorul Mihai Constantin, ai cărui copii, Maria și Matei Constantin, continuă prin studiile lor la UNATC o tradiție de familie inițiată de părinții marii artiste dispărute.

 

Iulia Buciuceanu a fost prim solistă a Operei Române din Bucureşti timp de trei decenii (1952 - 1983). Primele îndrumări de canto le-a luat în casă, cu mama ei, iar studiile de Conservator le-a făcut la Iaşi cu Grigore Magiari şi Mansi Barberis după care le-a continuat la Bucureşti cu profesorul Petre Ştefănescu-Goangă, relatează Agerpres.

Încă din anii de studenţie a fost angajată solistă a Operei Române din Bucureşti unde a desfăşurat o importantă carieră artistică naţională şi internaţională.

A abordat rolurile de mezzosoprană ale unui vast repertoriu universal, fiind devotată repertoriului românesc din care a interpretat multe roluri din opere, unele în premieră absolută.

Muzicalitatea, talentul şi temperamentul artistic i-au permis să repurteze mari succese atât în rolurile dramatice cât şi în cele comice. A abordat şi repertoriul vocal simfonic, lied şi operetă, colaborând cu toţi artiştii şi dirijorii timpului său.

A avut turnee în Rusia, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia, Turcia, Ungaria, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Austria.

Născută la Tighina, în Basarabia, artista ar fi împlinit la 25 iunie vârsta de 91 de ani. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ATOP Botosani: În atenția persoanelor care circulă pe trotinete!

Tuesday, 1 July 2025

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Botoșani solicită Inspectoratului de Poliție Județean luarea de măsuri împotriva celor care încalcă prevederile legale. În...

Expoziția de grafică și pictură „Petra”, în spațiul Colecției de Artă din Botoșani!

Tuesday, 1 July 2025

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 2-14 iulie 2025, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de artă plastică ”Petraˮ, cu lucrări de pictură și grafică se...

Ministrul Culturii, mesaj către profesioniștii din domeniu: Apel la răbdare și solidaritate!

Tuesday, 1 July 2025

Ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență privind plafonarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la un nivel de maximum 300 de lei brut, Ministerul Culturii transmite că a ...