Fotbal în scop caritabil pentru familia lui Sorin Vezeteu, polițistul ucis pe peronul Gării Burdujeni

La Cupa poliției transporturi "Sorin Vezeteu" vor participa șase echipe, de la formațiunile județene Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Neamț și Vaslui ale Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași. 

Polițiști din șase județe ale Moldovei vor participa, vineri, la Suceava, la Cupa poliției transporturi "Sorin Vezeteu", ediția a II-a, competiție fotbalistică organizată în scop caritabil, pentru familia polițistului ucis pe peronul Gării Burdujeni. Cum Sorin Vezeteu era un iubitor și un practicant al fotbalului, colegii țin ca această cupă dedicată lui să devină o tradiție.

La Cupa poliției transporturi "Sorin Vezeteu" vor participa șase echipe, de la formațiunile județene Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Neamț și Vaslui ale Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași. Competiția de mini-fotbal se va desfășura la complexul Ramiro, iar soția și cei doi copii orfani ai polițistului vor deschide simbolic un meci. În urma lui Sorin Vezeteu au rămas un băiat în vârstă de 6 ani și o fată de 8 ani, astfel că Elena Vezeteu nu se află într-o situație prea ușoară.

Pe numele Elenei Vezeteu este deschis un cont la UniCredit Bank (RO83BACX0000001064539000), colegii lui Sorin Vezeteu începând deja să doneze bani în acest cont. Toți banii care se vor aduna în aceste zile vor fi donați familiei Vezeteu, după încheierea competiției fotbalistice.

 

Prima ediție a cupei a avut loc anul trecut, tot în mai, la Neamț.

Atacat şi ucis mişeleşte, cu o ferocitate diavolească

În seara zilei de 20 iulie 2017, poliţistul Sorin Vezeteu se afla pe peronul gării din Suceava. Era o oră de vârf, cu trafic, astfel că pe peron erau mulţi oameni. În aceste condiţii, fără a putea intui vreun pericol, poliţistul a fost atacat din spate de Ioan Beşa, în vârstă de 23 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, un individ care fusese închis în Spania şi se întorsese recent în Suceava.

Cu o ferocitate diavolească, Beşa l-a înjunghiat pe poliţist de peste 40 de ori, în interval de 50 de secunde. Din păcate, deşi s-a apărat, Sorin Vezeteu a căzut la un moment dat pe peron, sub ploaia de lovituri. Câţiva oameni din cei mulţi aflaţi pe peron l-au lovit şi îndepărtat pe agresor, însă au intervenit prea târziu.

Ioan Beşa a declarat ulterior că a vrut doar să omoare un poliţist, pentru a se răzbuna că a fost închis în Spania, neavând ceva personal cu Sorin Vezeteu.

Individul s-a spânzurat la puţin timp după ce a fost transferat din arestul Poliţiei Suceava în Penitenciarul Botoşani.

Sursa: monitorulsv.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...

România are Guvern, după 169 de zile de criză! Cabinetul Niculescu trece de vot în Parlament

astăzi, 16:18

Cabinetul condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare, au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere. N...

Când încep lucrările la Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care traversează 11 localități din judeţul Botoşani?

astăzi, 15:01

Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care leagă reţelele României şi Republicii Moldova, are pe teritoriul României 93 de kilometri, iar investiţia se ridică la 133 mil.lei. ...