Bogdan Lăzăroi vrea să trăiască!

Îl cheamă Bogdan Lăzăroi și la vârsta cea mai frumoasă (14 ani) se luptă cu o boală foarte gravă. Viața lui s-a schimbat dramatic într-o zi de ianuarie, când Bogdan le-a spus părinților că nu se simte bine, iar verdictul medicilor a fost unul care i-a cutremurat pe toți: Limfom Malign Non Hodgkin Stadiul III tip Burkit, o formă agresivă de cancer al sângelui.

Din copilul vioi si energic, așa cum îl știa toată lumea, curele de citostatice și ședințele de chimioterapie în regim de urgență l-au sleit de puteri și i-au lasat urme adânci în trupul lui. Cu toate acestea, Bogdan Lăzăroi rămâne un luptător și își dorește mai mult ca oricând să răpună boala care i-a marcat viața și o poate face numai cu ajutorul nostru.

Suma necesară pentru 12 ședințe de chimioterapie care îi pot salva viața lui Bogdan costă 15.000 de euro și pot fi făcute la Institutul de Oncologie Pediatrică San Matteo Pavia-Italia.

Cu acest prilej, Asociația "Salvează o inimă" va extinde campania de strangere de fonduri pentru salvarea lui Bogdan la nivel national și chiar international.

Astfel, duminică, 10 august 2014, începând cu ora 18.00 reprezentanții și prietenii Asociației vor organiza evenimentul caritabil "Axion Estin", la Biserica "Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie" din curtea Spitalului de Copii din Botoșani. Concertul va fi susținut de Grupul Psaltic Macarie Ieromonahul, iar toate fondurile strânse vor fi donate pentru a-l salva pe Bogdan. Mai mult decât atât, românii cu inima bună pot dona bani și online, pe o platformă special creată pentru Bogdan Lăzăroi, http://salveazaoinima.ro/campaigns/bogdan-lazaroi/ sau direct în contul mamei lui Bogdan, Elena Lăzăroi, RO 82 BACX0000000076129000 (Banca Țiriac) – 0748843517.

Toată povestea lui de viață poate fi citită pe website-ul www.helpbogdan.wordpress.com.

"Am construit pagina pentru a-l ajuta pe Bogdan. Cei care acceseaza site-ul pot vedea câți donatori s-au alăturat cauzei, sumele donate și cât mai este necesar ca viața acestui minunat copil să fie salvată. Este un proiect mai amplu al Asociației "Salvează o inimă", iar acest sistem de donații online va fi folosit pentru salvarea mai multor oameni. Deja l-am aplicat cu succes și pentru alte cauze, iar românii au reușit să salveze foarte mulți copii și familii care treceau prin clipe dramatice. Le mulțumim din suflet, cu acest prilej", declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației "Salvează o inimă".

Asociația "Salvează o inimă" a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună. (Comunicat de presa)
 

 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...