Asociația „Grup Civic” Botoșani construiește o casa pentru cinci copii din Dobârceni

Asociația „Grup Civic” Botoșani construiește o casa pentru cinci copii din Dobârceni

Asociația “Grup Civic” Botoșani,  ridică două case simultan pentru familiile nevoiașe. Una dintre familiile care se bucură de acest ajutor nesperat este din Dobârceni, județul Botoșani. Cei cinci copilași au fost abandonați de tată iar mama lucrează în  Germania pentru a le asigura un viitor.

Copiii sunt în grija bunicii care face eforturi deosebite, asigurându-le tot ceea ce este necesar unui trai decent. Florinel, unul dintre copii, își vede visul pe cale să se realizeze și știe că, doar astfel, mama lui se va întoarce acasă. Băiatul nu-și găsește cuvinte de mulțumire și speră că visul său va fi susținut de comunitate.

Iată și povestea de viață a familiei din Dobârceni prezentată de Daniel Câșlariu.

“Dragi prieteni, oameni cu suflet mare, am decis să mai ridicăm o casă de la zero pentru cinci copii, abandonaţi de tată, care sunt crescuţi de bunică deoarece mama este plecată la muncă în Germania,si pentru prima data Asociația „Grup Civic” Botoșani

construiește doua case simultan. În ultimele două luni am încercat să le cumpărăm o casă, însă cum se cereau 45.000 de lei pentru o casă bătrânească, din chirpici, am decis să le ridicăm o casă nouă.

Cu cei 10.000 de lei, bani promişi lor în urmă cu două luni, le-am cumpărat un teren de 1.600 de metri pătraţi şi în doar şapte zile, viitoarea lor căsuţă prinde contur. Florinel, băieţelul care şi-a luat în serios rolul de cap al familiei, nu are cuvinte pentru a mulţumi când vede că viitoarea lor casă se ridică de la zero. Bucuria lui este cu atât mai mare cu cât ştie că atunci când casa va fi gata, mama lor va veni acasă. El şi-a pus medaliile primite la şcoală la gât pentru a ne demonstra, dacă mai era cazul, că merită să fie ajutat.

Casa lor va avea sufragerie unde va fi amenajată şi bucătăria, trei camere, o baie şi o cameră pentru centrală.

Vă mulţumesc din suflet tuturor pentru tot sprijinul acordat, tuturor celor care au donat până acum. Mulţumesc firmei Try Grup şi Balastiere Corni pentru că am primit peste 100 de tone de balast, doamnei notar Irina Mika și domnului inginer Dubei Andrei

care ne-au făcut actele necesare pentru teren gratis. Apelez din nou la toţi cei care pot să ne mai dea o mână de ajutor să mai împlinim un vis, să schimbăm în bine viaţa celor cinci copilaşi. Orice ajutor în bani, materiale de construcţie sau mână de lucru este binevenit”, a transmis Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociație „Grup Civic” Botoșani.

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401. Codul Swift BTRLRO22. Cu specificația FLORINEL.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Anca Savel

Primarul Cătălin Flutur la începerea lucrărilor la „Sfântul Gheorghe”: „Este o biserică simbol a orașului”

Luni, 10 August 2020
760

La slujba de inaugurare a lucrărilor de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe”, care a avut loc astăzi,  a luat parte și primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur...

Moment istoric pentru Biserica “Sfântul Gheorghe” din Botoșani: au început lucrările de reabilitare

Luni, 10 August 2020
2466

Ziua de 10 august 2020 reprezintă un moment istoric pentru Biserica “Sfântul Gheorghe”  dar și pentru locuitorii municipiului Botoșani.Începând de astăzi, l...

Mihai Țurcanu, noul șef DSVSA Botoșani: Formăm o echipă și relația noastră va fi aproape perfectă

Joi, 6 August 2020
700

Noul director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Botoșani, Mihai Țurcanu, a susținut astăzi prima conferință de presă de la numirea sa în func...