Stiri Botosani va prezinta activitatea din Parlament a alesilor nostri, deputati si senatori, pentru ca botosanenii să afle dacă promisiunile politicienilor din campania electorală au fost sau nu uitate.
Astazi, deputatul PDL Augustin Daniel Humelnicu.
Augustin Daniel Humelnicu, nascut pe 29 august 1971, in Botosani, este senator, ales in Colegiul uninominal 3 din Circumscripţia electorală 7 Botoşani, în data de 30.11.2008, validat la data de 19.12.2008, prin Hotararea Senatului 68/2008.
Este membru al Partidului Democrat Liberal si face parte din Grupul parlamentar al PDL.
De asemenea, este membru in Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari, precum si in Comisia pentru politica externa, din Senat.
Conform declaratiei de avere, Augustin Daniel Humelnicu detine trei terenuri in judetul Botosani: in Stefanesti (agricol), in Curtesti (intravilan) si in comuna Mihai Eminescu (forestier), toate obtinute prin cumparare. La capitolul cladiri, senatorul PDL a declarat un apartament in Botosani, o casa de vacanta in Agafton, precum si un spatiu comercial in Botosani, de asemenea obtinute prin cumparare. Si la capitolul Active financiare sta binisor senatorul de Botosani, acesta avand deschise 4 conturi in lei si euro, la doua banci.
Datoriile sunt, si ele, pe masura veniturilor:
O datorie de 13.500 euro la BCR (din 2002, cu scadenta in 2012), 10.000 de euro la BCR (datorie din 2005, scadenta in 2015), alti 10.000 euro la BC Carpatica (din 2006, datorie scadenta in 2011), si 100.000 euro la BRD (din 2008, scadenta in 2033).
Nu figureaza, insa, nimic la capitolele autovehicule, metale pretioase, obiecte de arta.
Nici zona afectata veniturilor din activitati independente nu este foarte bine ilustrata: Daniel Humelnicu a desfasurat activitati juridice, fara insa a se preciza sumele obtinute, iar sotia, Coca Humelnicu, activitati notariale, specificandu-se ca veniturile sunt confidentiale.
In actuala legislatura, Dan Humelnicu a participat la 29 de sedinte si a luat cuvantul in plen de 7 ori, senatorul figurand si cu o interpelare.
Interpelarea dateaza din 23.3.2009, cu privire la Distribuirea gratuita a laptelui praf.
Mod adresare: Scris si oral
Mod comunicare raspuns: Scris
Tematică: Programe sociale
Destinatar:
Ministerul Sanatatii - Domnului ministru Ion Bazac
La interpelare s-a primit Raspuns in data de 16.4.2009
Instituţia care a răspuns:
Ministerul Sanatatii
Data comunicării: 21.4.2009
Data prezentare plen:
Mod comunicare răspuns: Scris
Tot in calitate de senator, Dan Humelnicu a demarat, in 28 martie 2009, Campania Made in BoTosani, menita sa sensibilizeze populatia si persoanele juridice sa se angajeze in consumul de produse locale.
Activitate profesională
Redactor al Cotidianului Gazeta de Botosani:1994-1995
Redactor sef al Studioului Local Tv Somax: 1995-1996
Corespodent pentru Botosani al TVR, studioul Iasi
Avocat Stagiar Baroul Botosani:1999-2001
Avocat Titular al Cabinetului Individual de Avocatura "Humenlnicu Daniel" -Baroul Botosani: 2001-prezent
Cenzor al Baroului de Avocati Botosani: 2004
Studii Postuniversitare in specializarea: Probleme speciale de drept public si privat, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Cursul Institutului National de Administratie - Administratie Publica Locala: 2007
Cursul "Leonardo da Vinci", "Administratie Publica Locala"
Licentiat in Stiinte Juridice al Universitatii Simion Barnuntiu, Sibiu-1998
Un parlamentar la STIRI BOTOSANI: Daniel Augustin Humelnicu, senator PDL!
Stiri Botosani Monday, 4 May 2009 PoliticăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!
În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...
Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO
În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...
Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”
Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.44 secunde