Suporterul botoşănean, între fericire şi necaz! O privire în lumea fanilor FC Botoşani. FOTO- VIDEO
FOTOREPORTAJ!

Suporterul botoşănean, între fericire şi necaz! O privire în lumea fanilor FC Botoşani. FOTO- VIDEO
Luni spre seară, a treia zi de doliu naţional, dispus de Guvern, meci al FC Botoşani etapa a XVI-a a campionatului. Pe Municipal urmează FC Botoşani- ACS Poli Timişoara, bănăţenii venind decişi să tranşeze meciul în favoarea lor.

Din echipă face parte şi fostul căpitan al Botoşaniului, Marius Croitoru, considerat de oricine cunoaşte fenomenul cât de cât ca fiind un soi de "armă secretă" ce va fi folosită de antrenorul Florin Marin.

Aşa a început!

Ai noştri joacă în alb, ai lor în movuliu şi toţi poartă pe braţe banderole negre, în semn de doliu faţă de tragedia din Bucureşti. Echipele şi arbitri ies în teren, se pregăteşte momentul de reculegere. Ambele echipe, faţă în faţă, arbitrii în laterala lor, suporterii în picioare. Va fi singurul moment de linişte al meciului pentru că imediat ce jocul începe, începe şi spectacolul din tribune.


Asta în contextul în care, în urmă cu câteva etape, schimbarea antrenorului a adus un plus de suflet echipei, dar şi suporterilor. Ca atare, toată lumea se aştepta să urmeze un meci în care "ai noştri" să dea drumul la picioare şi să lupte pentru cele trei puncte puse în joc.

În paranteză fie spus, la primul meci al Botoşaniului la care am asistat, în urmă cu mai bine de un an, m-am distrat teribil din cauza scandărilor suporterilor. De departe cea mai amuzantă zicere avea legătură cu freza unui "adversar", care semăna cu o creastă. "Ce-ai făcut, măi, ai mâncat găina cu tot cu pene?", striga un nene în spatele meu. Apoi, din cauza meseriei, am mers la fiecare meci al echipei, indiferent de condiţiile meteo, ba chiar m-am surprins susţinând echipa ca şi cum eram suporter. Deşi eram jurnalist la muncă şi uşor paralelă cu fenomenul.

Meci pe teren, meci în tribune

Revenind la meciul de luni seară, chiar din primele minute, "ai noştri" păreau obosiţi, lipsiţi de vlagă. Deşi prima repriză s-a jucat mai mult în jumătatea timişorenilor, echipele nu au reuşit să convingă, iar suporterii s-au răzbunat, ca de obicei, pe arbitri. De fiecare dată când li se părea că am fost furaţi, săreau de pe scaune urlând din tot sufletul.


Când auzi "Măi nebunule!" deja ştii şi unde să te uiţi, pentru că un singur suporter strigă asta. La fiecare meci, indiferent cui i se adresează. Fie că îl ceartă pe arbitru, fie că strigă la unul "de-al nostru", fie că sancţionează verbal un adversar. "Măi nebunule!" a devenit un soi de brand al suporterului.

Apoi, un altul răguşeşte din primele minute. Nici nu contează cât de frig e afară, pe om îl auzi urlând de la început până la sfârşit, chiar dacă pe parcurs vocea devine tot mai ascuţită. "Măi animalule!", iar omul se înroşeşte la faţă, suferă, dă indicaţii, strigă la Cristi Pustai, trăieşte meciul cu pasiune. Te şi gândeşti că echipajele de ambulanţă aflate la marginea terenului vor avea treabă. Dar nu, inima suporterului e tare.


La fel "trăiesc" meciul şi domnii din faţa mea, ajunşi cam la a doua tinereţe, zic eu că sunt pensionari. Îşi ţin mâinile în buzunare şi tropăie nervoşi. Din când în când, se ridică în picioare şi întind mâinile. Pe stânga, avem un "Fănică- Hamsterică" (da, da, ca cel din reclamă), ce ronţăie nervos seminţe. Are un spor teribil la "forfecat" şi între două seminţe mai scoate câte un strigăt de luptă, cu care-i îndeamnă pe fotbalişti să nu doarmă în ghete. Da' de unde? Ai noştri sunt obosiţi, nu le iese mai nimic.
 
Şi, colac peste pupăză, fix când tuşierul arată că prima repriză se prelungeşte cu un minut şi toţi ochii erau îndreptaţi către el, Hernandez scapă spre poartă şi marchează cu o lovitură de la 10- 12 metri, executându-l pe bietul nostru Iliev. Supărare în teren, dar ce supărare în tribune. Câte spurcăciuni au emanat suporterii cărora genunchii le îngheţaseră deja. Toată lumea în picioare petrece cu privirea jucătorii care se retrag către vestiare. O şarjă de înjurături la adresa arbitrilor şi se lasă din nou liniştea pe stadion.


Oamenii se încurajează că următoarea repriză va fi mai bună, că sigur- sigur Pustai o să-i motiveze pe ai lui "să facă ceva". După pauză, ritmul meciului nu se schimbă prea tare. Suferim cu toţii, noi în tribune, jucătorii în teren. Suporterul cu "Măi, nebunule!" tentează o încurajare: "FC BOTOŞANI", iar restul se iau după el. Culmea! Parcă strigă mai cu suflet decât galeria Dark Hooligans.

Galeria oficială, palidă

Cu galeria e o altă poveste. O găşcuţă de tinerei şi adolescenţi care se ţin de umeri şi ţopăie, strigând după cum le indică liderul cu microfon şi în ritmul tobelor: "Aaaaaaaaaaaaale! Ale! Pentru tine, pacoste/ Aaaaaaaaaaale, ale! Botoşani, aaaaaaaale ale!" sau "Hai cu gooooooooooolu'/ hai cu gooooooooolu". Adică cam aceleaşi scandări din urmă cu un an. Şi nu mă pot abţine să nu-mi amintesc de galeria Legiei Varşovia care ne-a făcut pe toţi să ne închinăm cu respect în faţa polonezilor care, după un drum de peste 20 de ore, au urlat continuu în cele 90 de minute ale meciului, la peste 37 de grade şi înconjuraţi de forţe de ordine. Puţin le-a păsat, şi-au susţinut echipa şi când au rămas fără aer. Şi aşa am ajuns la concluzia că suporterii din tribune sunt mai motivaţi decât cei din "galeria oficială".


 Zâmbetele reapar şi speranţa victoriei renaşte în minutul 74, atunci când Hadnagy şi Ivanovici fac un duo impecabil şi Petrică marchează. Golul este sărbătorit cum se cuvine de suporteri, însă până la finalul meciului nu se mai întâmplă nimic notabil. Ba chiar de pe la minutul 80, unii se ridică de pe scaune şi părăsesc stadionul, zâmbind ironic. "Ne-am făcut de râs". Cam aşa ceva.

Meciul se termină, suporterii ies din stadion. Printre ei, un botoşănean care acceptă să vorbească cu mine, deşi e dezamăgit. "Bineînţeles că pun suflet şi-mi pasă, eu vin la meciurile FC-ului încă de când juca la matineu. Mai înjur şi eu, că doar n-o să mă duc acasă să-mi spurc nevasta. Da' mata nu înjuri?", mă întreabă zâmbind şugubăţ. "Mai scap şi eu câte una", admit ruşinată. "Ai văzut? Nici mata nu te poţi abţine", concluzionează domnul, îşi trage căciula pe urechi şi mă lasă cu concluzia că de fapt, despre asta este vorba. Când pasiunea depăşeşte raţiunea, nu prea te poţi abţine.

Despre suporteri, cu dragoste

Printre suporterii despre care am povestit sunt oameni de afaceri, botoşăneni respectabili, oameni care nu au trecut prin şcoală ca gâsca prin apă şi pe care îi întâlnesc şi în afara stadionului. Însă cu totul alta este atitudinea lor în cotidian faţă de cea din stadion.
 
Specialiştii consideră că acele momente reprezintă pentru unii dintre ei defularea de care au nevoie pentru a se relaxa mental, chiar dacă tensiunea pe care o simt numai a relaxare nu "sună". Sociologul Cristian Negrii crede că atitudinea din stadion este normală. "Şi asta pentru că noi definim niște spații sociale și ne comportăm în funcție de cum le definim, cum stabilim niște reguli care funcționează în cadrul respectivului spațiu. Contează cât de mult ne dăm voie, cât de mult mai lăsăm din autocenzură să funcționeze. De exemplu, echivalent cu spațiul stadionului, noi aveam codrul ca opozant al spațiului social", explică sociologul.

Ceea ce îi mai linişteşte pe suporteri este prezenţa doamnelor. "Oricât de jos lăsăm garda cenzurii, bărbații care sunt în preajma femeilor vor avea un comportament mai delicat decât cei din grupuri compacte de bărbați. Şi asta pentru că apare un joc de rol bărbat-femeie care este și în exterior. La fel cei aflați în preajma copiilor", susţine Cristian Negrii.

Cert este că, în stadion, viaţa are o altă dimensiune, iar pasiunea este ceea ce-i uneşte pe botoşăneni. Strigăm împreună, suferim împreună. Pentru că suntem suporteri.









 

 

Spune-ne opinia ta