Societatea Nova Apaserv le-a pus gând rău tuturor celor care fură apă. Din economiile făcute la proiectele pe fonduri europene, operatorul de apă a achiziţionat două aparate performante pentru depistarea barnşamentelor ilegale.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, pierderile la apă au fost reduse în ultimele luni de la 80 la 54%, dar acest procent va mai scădea după dotarea cu cele două aparate.
“Conducerea a dat cu băţul în stânga şi în dreapa, nu a făcut compromisuri. Ferme de pui şi multe spălătorii nu plăteau. Aveau ţeavă direct la ei şi furau apă la înţelegere cu şefii. Nu vreau să vă spun nume grele de restaurante care au fost depistate şi am tăcut din gură. Şi aşa mi-am făcut 1.000 de duşmani", a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu.
Aparatele recent achiziţionate vor fi utilizate începând cu luna ianuarie 2015.
“Ei umblau până acum să depisteze hoţul dar cu aparate care nu găseau nimic. Când vin aparatele cele noi ele măsoară conducta şi indică unde este altă conductă", a mai spus şeful CJ.
Nova Apaserv pune tunurile pe cei care fură apă! Restaurante şi ferme de păsări, depistate cu branşamente ilegale!
Claudia Luca Monday, 29 December 2014 ActualitateSpune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.42 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici