Primarii și aleșii locali vor putea depune jurământul și online

Primarii, consilierii locali, președinții consiliilor județene vor putea depune jurământul prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanţă. Decizia a fost luată de Guvernul României.

„Ţinând cont de faptul că există un risc major ca un număr important de autorităţi locale nou-alese, legitimate prin votul cetăţenilor, să se afle în imposibilitatea de a-şi îndeplini rolul stabilit prin Constituţie, ca urmare a necesităţii îndeplinirii unor formalităţi legate de prezenţa fizică la momentul depunerii jurământului, actul normativ vizează, prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instituirea dreptului de organizare a ceremoniilor privind şedinţa de constituire a consiliilor locale/judeţene prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanţă, precum şi dreptul aleşilor locali validaţi (consilieri locali, consilieri generali, consilieri judeţeni, primari, preşedinţi de consilii judeţene) aflaţi în situaţie de izolare sau carantină, în condiţiile legii, de a participa şi de a depune jurământul prin intermediul mijloacelor electronice în cadrul ceremoniilor privind şedinţa de constituire a consiliilor locale sau judeţene”, a transmis Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

astăzi, 19:50

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

astăzi, 18:13

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...

Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!

astăzi, 17:05

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...