Primăria Municipiului Botoșani scoate la concurs noi posturi

În perioada 21 – 23 octombrie 2020,Primăria Municipiului Botoșani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două funcții contractuale vacante de execuție, din care una de Consilier juridic și una de Inspector de specialitate la Compartimentul Resurse Umane din cadrul Serviciului Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor aflate în proprietatea municipiului Botoșani.

Condiții specifice prevăzute în fișa postului aferente funcției contractuale de Consilier juridic:

 

-studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice, specializarea drept;

-vechime ȋn specialitatea studiilor – minim 6 ani şi 6 luni.

Condiții specifice prevăzute în fișa postului aferente funcției contractuale de Inspector de specialitate la Compartimentul Resurse Umane:

-studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul ştiintelor administrative sau economice;

- vechime ȋn specialitatea studiilor – minim 5 ani;

- curs ȋn domeniul Resurselor Umane.

Probele stabilite pentru concurs constau în selecția dosarelor de înscriere, probă scrisă și  interviu.

Condiții de desfășurare a concursurilor:

- Data susținerii probei scrise: 21 octombrie 2020 ora 10.00;

 - Data interviului: 23 octombrie 2020.

 - Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 30.09 – 13.10.2020 inclusiv, ora 16.00 , la sediul Primăriei municipiului Botoșani, cam. 10 B, Piața Revoluției nr. 1.

 Concursurile se vor desfășura la  sediul Primăriei Municipiului Botoșani din Piața Revoluției nr. 1

Dosarul de concurs va conţine:

 -Formular de înscriere tip

-Declaraţia de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal

 -Copia actului de identitate.

 -Copia diplomei de absolvire a studiilor universitare de licență sau echivalentă;

-Copia carnetului de muncă sau adeverință care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor universitare (precum şi experienţa ȋn funcţii de conducere-unde este cazul)

-Cazierul judiciar .

 -Adeverința care atestă starea de sănătate corespunzătoare, cu mențiunea „Apt pentru muncă” ; Curriculum vitae, modelul european .

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...