Impozitarea pensiilor speciale, adoptată de Senat!

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%. În favoarea actului normativ au votat 76 de senatori şi 16 s-au abţinut.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

 

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Proiectul a fost înaintat de Eugen Teodorovici, iar printre amendamente este şi includerea pensiilor foştilor preşedinţi la impozitarea specială. Măsura făcea parte iniţial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din "pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă", conform proiectului depus la Senat.

Până să fie impozitate, pensiile speciale au crescut însă din nou. Anumite categorii de pensii speciale au continuă să crească lunar, în medie cu circa 100 de lei, în timp ce beneficiarii pensiilor de rând abia primesc câte un leu în plus.

Potrivit ultimelor date, furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), pensiile speciale ale foştilor magistraţi au crescut în august, faţă de luna iulie, cu 115 lei, ajungând la o medie lunară pentru cei 3.828 de beneficiari, de 18.430 lei. Din această sumă, statul, adică toţi românii care plătesc taxe şi impozite, plătesc lunar, în medie, câte 17.689 de lei.

Altfel, foştii magistraţi ar avea o pensie medie de 2.760 de lei, cu 1 leu mai mult decât în luna iulie (pensie bazată pe contribuţiile plătite în timpul cât au fost angajaţi). Aceasta este cea mai mare majorare a pensiilor, dintre toate categoriile de pensii speciale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...

Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?

astăzi, 14:08

Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...

Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești?

astăzi, 13:41

Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte mari, potrivit ultimului raport publicat de A...